Acest site este finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Proiect NAS-EVAL.
Strategia Națională Anticorupție 2021-2025
  • Acasa Știri Depunerea aplicaţiilor pentru postul de Expert anticorupţie RAI – personal internaţional

Depunerea aplicaţiilor pentru postul de Expert anticorupţie RAI – personal internaţional

Iniţiativa Regională Anticorupţie (RAI) anunţă vacantarea postului de expert anticorupţie – personal internaţional. Rolul expertului anticorupţie este acela de a pune la dispoziţia Şefului Secretariatului RAI, a Preşedintelui precum şi a Comitetului Director, experienţa sa juridică şi de punere în aplicare a legii, în domeniul combaterii corupţiei.   

Rolul său este unul pivotal, în sensul stabilirii şi menţinerii relaţiilor cu instituţiile de punere în aplicare a legii, prevenire, judiciare şi alte organisme anticorupţie ale statelor membre RAI, cu celelalte state partenere RAI, cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale şi cu organizaţiile non-guvernamentale.

Persoana selectată, în coordonare cu Şeful Secretariatului RAI, are sarcina de a identifica, dezvolta şi implementa politici noi îmbunătăţite şi mecanisme de lucru care să susţină  succesul obiectivelor strategice ale RAI. De asemenea, expertul anticorupţie participă la dezvoltarea şi elaborarea propunerilor de proiecte, este responsabil pentru consiliere tehnică şi îndrumare în domeniul anticorupţie şi pentru contribuţie tehnică la programele regionale de pregătire, derulate sub egida RAI şi a Secretariatului RAI.

Expertul anticorupţie va sprijini organizaţia şi va participa la întâlnirile cu partenerii şi cu donatorii. Mai mult decât atât, în absenţa Şefului Secretariatului RAI, expertul anticorupţie îşi va asuma rolul de conducere a Secretariatului. 

Durata contractului este de 2 ani, cu posibilitate de prelungire în urma aprobării de către Comitetul Director. Sunt eligibili cetăţenii din Albania, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, Muntenegru şi România. Limba de lucru va fi limba engleză, iar locaţia va fi la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.

Aplicantul va trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Licenţiat în Drept, Justiţie penală, Ştiinţe politice sau Securitate;
  • 5 ani de experienţă profesională în drept, aplicarea legii sau domeniu privind anticorupţia;
  • O solidă cunoaştere şi experienţă de lucru în arena internaţională, cu organizaţii naţionale şi internaţionale implicate în domeniul anticorupţie, având mai degrabă un rol operaţional, decât unul de reprezentare;
  • Să fie familiarizat cu standardele anticorupţie ale organismelor internaţionale: Naţiunile Unite, OECD, Comisia Europeană, Consiliul Europei;
  • Experienţa anterioară în cooperarea cu RAI şi cu Secretariatul RAI vor fi considerate ca avantaj;
  • Excelente competenţe de comunicare şi scriere în limba engleză şi în cel puţin o altă limbă din regiune;
  • Excelente competenţe în utilizarea şi punerea în practică a tehnologiei informaţiei;
  • Capacitatea de a acţiona proactiv şi de a răspunde pozitiv, creativ şi constructiv la situaţii schimbătoare şi solicitări noi;
  • Excelente competenţe organizatorice şi să fie capabil de iniţiativă şi inovaţie;
  • Capabil să lucreze într-un mediu solicitant, cu activităţi cu termen limită;
  • Să lucreze bine atât individual, cât şi în echipă pentru a atinge scopuri colective prin participare activă;
  • Să demonstreze integritate prin îmbinarea valorilor universale şi ale UE, precum şi a standardelor etice;
  • Să dea dovadă de sensibilitate şi adaptabilitate din punctul de vedere al culturii, genului, religiei, rasei, naţionalităţii sau vârstei;
  • Să trateze toţi oamenii în mod egal, fără a favoriza pe cineva;
  • Îndeplinirea tuturor îndatoririlor fără a favoriza diferenţa de gen şi toleranţă zero faţă de hărţuire.

Termenul pentru depunerea aplicaţiilor este 27 ianuarie 2019, (orele 23.59 CET), la adresa de e-mail vacancy@rai-see.org iar data începerii activităţii este imediat ce va fi posibil. Detaliile privind depunerea aplicaţiilor şi condiţiile necesar a fi îndeplinite se regăsesc accesând link-ul  http://rai-see.org/models/we-are-hiring/.

Working together for a green, competitive and inclusive Europe