Acest site este finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Proiect NAS-EVAL.
Strategia Națională Anticorupție 2021-2025

2005-2007-2008-2010

Raport de evaluare privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie privind Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală pe perioada 2008-2010 în România

I. CONTEXT

1. Introducere. Informaţii generale privind prevenirea corupţiei din România

1.1. Rezumatul politicilor anticorupţie coordonate de Guvernul român în ultimii ani, progresele înregistrate, analiza situaţiei actuale

1.2. Instrumentele juridice existente

1.3. Cadrul instituţional existent

2. Informaţii generale privind Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007 şi Strategia de Combatere a Corupţiei în Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală 2008 – 2010

2.1. Priorităţile şi obiectivele Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 şi ale Strategiei privind Combaterea Corupţiei din Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală 2008-2010

2.2. Cadrul juridic utilizat

2.3. Cadrul instituţional privind implementarea ambelor Strategii AC

II.OBIECTIVELE ŞI PRINCIPIILE EVALUĂRII CELOR DOUĂ STRATEGII ANTICORUPŢIE

1. Contextul evaluării

2. Metodologia utilizată

3. Sursele utilizate – interviuri, grupurile de discuţii etc.

III. ANALIZA STADIULUI DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE 2005-2007 ŞI A STRATEGIEI PRIVIND COMBATEREA CORUPŢIEI DIN SECTOARELE VULNERABILE ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ 2008-2010

IV. PRINCIPALELE CONSTATĂRI (CONCLUZII) ȘI RECOMANDĂRI

IV.1. Constatări generale (concluzii)

IV.2. Recomandări

I. CONTEXT

1. Introducere. Informaţii generale privind prevenirea corupţiei din România

România a devenit Stat Membru UE în cadrul ultimului val al extinderii UE în 2007. În cursul procesului de aderare, corupţia a fost citată adesea drept principala provocare pentru Guvernul român. Pentru a răspunde acestor preocupări a fost adoptată prima Strategie Anticorupţie în România în 2001, care a fost urmată de alte două – în 2005 şi în 2008.

Drept rezultat al eforturilor depuse de această ţară, percepţia corupţiei din România s-a îmbunătăţit de la 2,6 la 3,8 conform Indicelui Transparency International depercepţie a corupţiei (TI CPI), cu toate acestea fiind cea mai scăzută din UE.

România are o administraţie centralizată, cu o administraţie locală independentă şi un nivel mediu de coordonare a politicilor, reprezentat de instituţia Prefecţilor. Executivul naţional este condus de Primul-ministru şi de Guvern, deşi Preşedintele deţine în mod tradiţional autoritate şi reprezintă un jucător important al domeniului politic.

România are un sistem de justiţie independent, o Curte Constituţională şi o putere legislativă, precumşi un sector ONG foarte activ.

1.1.  Rezumatul politicilor anticorupţie coordonate de Guvernul român în ultimii ani, progresele înregistrate, analiza situaţiei actuale

Politica şi legislaţia românească tratează corupţia în două moduri: drept o conduită în afara legii, care se sancţionează conform Codului Penal şi drept o problemă a societăţii (legată de moralitate, integritate, etică etc.). Toţi factorii implicaţi consideră că este o problemă foarte gravă corupţia politică de la nivel înalt; cu toate acestea, există şi o gravă corupţie administrativă. În cursul unui efort recent de curăţare a vămii şi a poliţiei de frontieră, circa 200 de ofiţeri de poliţie şi vameşi au fost arestaţi, ceea ce semnalează atât existenţa voinţei şi capacitatea de a combate corupţia, cât şi măsura în care este răspândită ea. Grupurile de interese mai constituie o altă problemă gravă– legătura ilegală şi reciprocă dintre oficialii guvernamentali şi grupurile economice de la nivel central şi local – caz în care elemente de structuri publice au fost „capturate”, controlate de interese puternice economice prin intermediul folosirii necorespunzătoare şi al abuzării de procesul democratic sau prin intermediul traficului direct de influenţă, mită şi corupţie. Astfel, aceste grupuri încep să se bucure de statut privilegiat, cu legături cu puterea politică, controlând resursele locale.

Strategia din 2005-2007 defineşte corupţia ca fiind „devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate, care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice, şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil şi egal, precum şi substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către indivizi sau grupuri a unei părţi disproporţionate a bunurilor publice, în raport cu contribuţia lor”.

Această definiţie urmăreşte în plan general definiţiile sociologice ale corupţiei. Nu este foarte clar de ce a fost aleasă această abordare pentru definirea corupţiei şi nu o abordare mai simplă de adoptare a uneia dintre definiţiile deja existente ale corupţiei[1]. Aceasta nu este foarte important, în special dacă se are în vedere că definiţia citată se referă la politici şi nu este o normă strict juridică; prin urmare permite un anumit grad deflexibilitate şi interpretare.

Strategia din 2008-2010nu include o definiţie specială a corupţiei, sau o parte mai „teoretică”,deoarece dezbate aspectele legate de corupţie la un nivel conceptual.

Activităţile anticorupţie întreprinse de Guvernul român

Încă de la început, procesul de aderare al României la UE a fost puternic influenţat de dezbaterea privind corupţia. Chiar şi aderarea a depins într-o mare măsură de combaterea cu succes a corupţiei.

Această cerinţă externă şi presiunea pentru reformele pro-integritate au reprezentat o sporire importantă a presiunii locale venite din partea organizaţiilor societăţii civile şi a publicului în general. Cu toate acestea, a fost, şi într-o mare măsură încă este, considerată mai importantă decât voinţa naţională adevărată de combatere a corupţiei. După aderarea la UE în data de 1 ianuarie 2007, în conformitate cu tratatul de aderare a fost introdus Mecanismul de Cooperare şi Verificare – un instrument de monitorizare a modificărilor şi progreselor din anumite domenii, inclusiv lupta împotriva corupţiei cu condiţionalităţi concrete.

În practică, concentrarea responsabilităţii a fost plasată în afara procesului democratic normal – undeva la Bruxelles. Acest lucru a continuat o tendinţă care era vizibilă chiar înaintea aderării şi care a cauzat anumite probleme cu proprietatea, însă, mai important, a redus lupta împotriva corupţiei la o reacţie la adresa criticilor de la UE. Printre altele, aceasta a cauzat unele grave probleme cauzale – măsurile au fost uneori luate drept reacţie la preocupările din rapoartele UE şi la deficienţele de integritate identificatepe plan local. De înţeles, şi în special în cazul Strategiei 2008-2010, aceasta a condus la o situaţie în care strategia a fost creată în jurul recomandărilor UE şi nu în jurul unei evaluări substanţiale a progreselor, problemelor şi nevoilor serviciului public românesc. În plus, sprijinirea susţinută pe UE pare să fi provocat o abordare cumva „dependentă de proiect” în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, în special cu privire la consolidarea instituţiilor şi la elaborarea măsurilor preventive. Rezultatele durabile pot fi atinse doar dacă întărirea integrităţii de la nivelul serviciului public devine parte a practicilor centrale de management zilnic şi o preocupare pentru toate instituţiile.

Organizaţiile non-guvernamentale au jucat un rol important în ceea ce priveşte sprijinul pentru autorii de politici, prin comentariile înaintate la adresa reglementărilor, prin presiunea exercitată asupra autorilor de politici şi prin experienţa furnizată. ONG-urile s-au concentrat pe furnizarea de informaţii, campaniile de conştientizare şi pregătirea cetăţenilor şi a funcţionarilor publici.

România şi-a elaborat prima strategie AC în 2001. A fost finalizată cu succes, majoritatea măsurilor au fost implementate, iar produsele finite au însoţit majoritatea obiectivelor. Finalizarea cu succes a fost recunoscută într-o evaluare efectuată de Freedom House.

Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2005 – 2007, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005, este o strategie cuprinzătoare de tip clasic, cu trei componente, care încorporează toate serviciile publice şi include măsuri privind prevenirea, educare, aplicarea legii, monitorizarea şi evaluarea. Au fost înfiinţate instituţii noi specializate în cursul implementării strategiei. În calitate de strategie cuprinzătoare, a prevăzut măsuri de luat la nivelul tuturor sectoarelor guvernamentale şi al vieţii publice. S-a concentrat pe „consolidarea normalităţii prin instituirea de standarde şi crearea de cele mai bune practici la nivelul administraţiei şi al altor sectoare esenţiale, cum ar fi educaţia, sistemul sanitar, organele de aplicarea legii şi justiţia” … precum şi pe „suprimarea comportamentelor care deviază de la aceste standarde şi reguli şi include activităţile decombatere a corupţiei, precum şi finalizarea cadrului instituţional, pentru apermite o combatere eficientă a fenomenului”. Strategia a prevăzut instituirea de mecanisme pentru declararea averilor şi gestionarea conflictelor de interese, precum şi pentru protecţia avertizorilor de integritate.

Prin contrast, Strategia Naţională Anticorupţie privind Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală 2008 – 2010, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 609/2008, prevede măsuri doar în anumite sectoare selectate. În general, este o strategie proiectată cu o abordare bazată pe risc, deşi nu este întru-totul foarte clar cum au fost selectate sectoarele vulnerabile şi de ce anumite sectoare nu au fost incluse în implementarea strategiei.

În general, la nivel de produse finite, ambele strategii evaluate au fost implementate cu succes. Activităţi au fost desfăşurate la toate nivelurile – şi către îndeplinirea tuturor obiectivelor. La nivel de impact, totuşi, situaţia este îndoielnică. Ambele strategii, şi cea pentru 2005-2007 şi cea pentru 2008-2010 încorporează, într-o mare măsură, cele mai bune practici anterioare referitoare la lupta împotriva corupţiei. În special, Strategia din 2005 porneşte de la progresele strategiei din 2001-2004 şi a fost adoptată într-u nmod inclusiv şi participativ. Cu toate acestea, strategia din 2008-2010 are o arie de cuprindere, precum şi o abordare, diferite, prevede mecanisme diferite de implementare şi coordonare, şi, prin urmare, nu porneşte de la punctele forte ale perioadei anterioare de implementare[2].

Instrumentele de măsură a corupţiei din România

Pentru raportarea progreselor înregistrate de România în privinţa combaterii corupţiei sunt folosite trei instrumente principale de măsură. Primul dintre instrumentele esenţiale este reprezentat de Indicele Transparency International depercepţie a Corupţiei. În tabelul alăturat este prezentat punctajul de ţară al CPI din ultimii cinci ani:

Indicele Transparency International de percepţie a Corupţiei pentru România:

Anul

Ţara

Punctaj CPI

Setul de încredere

2005

România

3,0

2,6 – 3,5

2006

România

3,1

3,0 – 3,2

2007

România

3,7

3,4 – 4,1

2008

România

3,8

3,4 – 4,2

2009

România

3,8

3,2 – 4,3

2010

România

3,7

3,3 – 4,2

2.jpg

Datele incluse mai sus prezintă modificarea de percepţie a corupţiei prin intermediul Indicelui Transparency International de Percepţie a Corupţiei.

TI CPI reprezintă un indice compus, care măsoară percepţia corupţiei într-o ţară dată. Deşi îi este contestată utilitatea, este considerat în prezent unul dintre principalele instrumente de măsură a corupţiei. Progresele înregistrate de România în combaterea corupţiei pentru perioada 2005 – 2008 sunt vizibile – o ameliorare de aproape un punct (3,0 – 3,8). Ameliorarea măsurată, cu toate acestea, se opreşte după 2007. Acest moment coincide cu perioada de finalizare a strategiei 2005-2007.

Un al doilea instrument util de măsurare a progreselor este constituit de Barometrul Globalal Corupţiei. Barometrul urmăreşte să stabilească modul în care corupţia afectează existenţa oamenilor obişnuiţi, oferind o indicaţie cu privire la forma şi aria de cuprindere a corupţiei conform perspectivei cetăţenilor de la nivel mondial. Informaţiile furnizate de Barometrul Global al Corupţiei pentru România din ultimii cinci ani sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Anul

Partidele politice

Parlamentul / Puterea legislativă

Poliţia

Sistemul de justiţie/ Puterea judecătorească

Fiscul

Sectorul privat/ de afaceri

Vama

Serviciile medicale

Mass-media

Sistemul de educaţie

Utilităţile

Registre şi servicii care emit autorizaţii

Armata

ONG-uri

Organisme religioase

Oficiali publici / Funcţionari publici

2005

3,8

3,6

3,6

3,7

2,4

3,4

3,8

3,6

2,7

2,9

2,5

2,9

2,4

2.5

2.1

 

2006

4,1

4,0

3,6

3,9

2,2

4,0

2,2

3,8

2,9

3,2

2,3

2,8

2,5

2.9

2.3

 

2007

3,9

3,9

3,7

3,8

2,6

3,9

-

3,7

2,8

3,0

2,4

2,9

2,4

2.6

2.2

 

2009

4,3

4,3

-

4,2

-

3,4

-

-

-

-

-

-

-

-

-

3.8

2010

4,5

4,5

3,9

4,0

-

3,6

-

-

3,1

3,1

-

-

2,4

2.9

2.3

3.8

Tabelul de mai sus indică în ce măsură acele instituţii din România au fost afectate de corupţie în ultimii 5 ani. Scara de măsură include rezultate de la 1 –»nu este deloc coruptă « până la 5 –»este extrem de coruptă«. Pentru anumiţi ani lipsesc datele deoarece câteva sectoare nu au fost incluse însondaj. Datele prezentate în tabelul de mai sus nu indică un progres notabil înceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei în ultimii ani. Desigur, acest sondaj se mai bazează şi pe percepţii şi ca atare, nu poate fi folosit drept instrument care să măsoare progresele reale; cu toate acestea, pare clar că cetăţenii obişnuiţi nu constată o îmbunătăţire clară a situaţiei în ultimiiani.

Un alt instrument de măsură a corupţiei îl constituie Indicatorii de bună guvernare ai Băncii Mondiale.

Pentru anul 2009 la indicatorul „Controlul Corupţiei”, România se plasează pe ultimul loc printre noile State Membre ale UE.

1.jpg

Conform datelor statistice oficiale disponibile, se poate observa o tendinţă pozitivă în ceeace priveşte numărul de persoane deferite justiţiei, după cum se prezintă în tabelul următor:

Nr. crt.

Infracţiune

Nr. de inculpaţi trimişi în judecată

Nr persoanelor condamnate

2006

2007

2008

2009

2010

2006

2007

2008

2009

2010

(primul semestru)

1.

Luare de mită - Art. 254 Cod Penal

59

68

37

70

68

77

87

62

49

18

2.

Dare de mită – Art. 255 Cod Penal

107

97

62

67

78

67

89

58

45

33

3.

Primirea de foloase necuvenite – Art. 256 Cod Penal

0

1

2

0

0

1

1

4

1

0

5.

Traficul de influenţă – Art. 257 Cod Penal

80

59

54

58

62

90

61

48

31

28

6.

Legea nr. 78/2000

314

316

543

467

726

55

48

41

60

31

 

TOTAL

560

541

698

662

934

290

286

213

186

110

1.2. Instrumentele juridice existente

În timp, România a aduso serie de schimbări legislative, a adoptat legislaţie nouă, a modificat-o pe cea existentă. În general, a contribuit la întărirea legislaţiei şi la elaborarea de politici adecvate anticorupţie pentru a fi implementate la nivel central. Ambele strategii anticorupţie (2005-2007 şi 2008–2010) au prevăzut schimbări menite să introducă noi amendamente legislative.

Se oferă în cele ce urmează un rezumat al legilor adoptate/ modificate[3]:

Legea nr. 244/2005 – abrogă practica redistribuirii sau a scutirii de la plata datoriilor la bugetul de stat;

Legea nr. 241/2005 – introduce sancţiuni penale pentru evaziunea fiscală;

Legea nr. 247/2005 – sporeşte independenţa procurorilor, diminuează atribuţiile preşedinţilor de instanţe şi de parchete etc.;

Legea nr. 90/2005 – abrogă imunitatea şi creşte nivelul răspunderii foştilor miniştri pentru faptele şi actele întreprinse pe durata mandatului;

Legea nr. 383/2005 – prevede organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale Anticorupţie;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2005 – modifică Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

Legea nr. 350/2005 – introduce finanţarea nerambursabilă din fondurile publice alocată pentru activităţile non-profit de interes public;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 – prevede încredinţarea contractelor de achiziţii pentru contractele de acordare a lucrărilor publice şi a serviciilor;

Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale – introduce reguli foarte clare şi stricte privind transparenţa (de ex. fiecare partid trebuie să publice în Monitorul Oficial, Partea I, suma obţinută din fiecare sursă de venit, inclusiv cotizaţiile membrilor, donaţiile şi alte surse; fiecare partid trebuie să publice lista membrilor care au plătit o cotizaţie de peste 12 salarii minime); reduce substanţial plafonul cotizaţiilor de la 100 de salarii minime la 48 de salarii minime, pentru a elimina legătura dintre funcţia publică şi cotizaţia; interzice abuzul de resurse publice; modifică formula aplicabilă subvenţiilor de stat, având în vedere rezultatele obţinute de partid nu doar la alegerile generale, ci şi la alegerile locale; prevede cazurile de încălcări ale prevederilor legale atunci când subvenţia de stat acordată partidului se suspendă; reglementează reducerile pe care furnizorii de servicii le pot acorda partidelor politice; consolidează controlul.

Legea nr. 176/2010 – reglementează integritatea şi demnitatea în exercitarea funcţiilor publice, modificând şi completând Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, al cărei principal scop îl constituie crearea unui cadru legislativ eficient şi funcţional cu privire la funcţia publică şi demnitatea publică, privite în contextul angajamentelor internaţionale;

Legea nr. 177/2010 – modifică şi completează Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Codul de Procedură Civilă şi Codul de Procedură Penală din România. Abrogă suspendarea proceselor atunci când se ridică o excepţie de neconstituţionalitate;

Ordonanţa de uUrgenţă a Guvernului nr. 53/2010  modifică Legea nr. 652/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării de bani şi, prin măsurile instituite în scopul prevenirii şi combaterii finanţării terorismului, transpune Directiva 2005/60/CE;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind măsurile de combatere a evaziunii fiscale;

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie – instituie măsuri împotriva faptelor de corupţie şi se aplică funcţionarilor publici care sunt obligaţi să îşi exercite funcţiile respectând strict regulile de conduită profesională ce se impun şi să se asigure că respectă drepturile legitime ale cetăţenilor fără a se folosi de funcţiile lor pentru a obţine bani, bunuri şi alte foloase necuvenite;

Legea nr. 52/2003 privind transparenţa procesului de luare de decizii de la nivelul administraţiei publice – prevede regulile minime de procedură aplicabile pentru asigurarea transparenţei decizionale la nivelul autorităţilor publice, în scopul creşterii răspunderii administraţiei publice faţă de cetăţeni, al stimulării participării active a cetăţenilor în cadrul procesului de luare de decizii administrative şi al sporirii transparenţei de la nivelul administraţiei publice;

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici – defineşte principiile de bază pentru exercitarea funcţiilor publice, în special pentru desfăşurarea activităţilor conexe în absenţa corupţiei, abuzului de putere şi a presiunilor politice. Li se interzice funcţionarilor publici să accepte, direct sau indirect, în legătură cu funcţiile lor publice, cadouri sau alte foloase. Li se interzice, deasemenea, să primească direct cereri pentru a căror soluţionare sunt competenţi;

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public – prevede unul dintre principiile fundamentale ale legăturilor dintre cetăţeni şi autorităţile publice care trebuie, conform acestei legi, să organizeze compartimente specializate de informaţii şi relaţii publice astfel încât să asigure accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public;

Legea nr. 672/2002 privind auditul intern public – reglementează auditul intern public al entităţilor publice cu privire la venitul public, folosirea fondurilor publice şi gestionarea patrimoniului public;

Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării de bani – reglementează prevenirea şi suprimarea activităţilor referitoare la spălarea de bani şi stipulează că toate operaţiunile suspecte, care ar putea avea drept scop spălarea de bani, trebuie raportate Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor  include prevederi referitoare la asigurarea protecţiei şi asistenţei pentru martori, a căror viaţă, integritate fizică sau libertate este în pericol drept consecinţă a faptului că deţin anumite informaţii sau au cules anumite date referitoare lacomiterea unor fapte deosebit de grave, pe care le-au pus la dispoziţia, sau asupra cărora au convenit că le vor furniza organelor judiciare şi care sunt esenţiale în sensul identificării făptuitorilor şi soluţionării dosarelor;

Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea procedurilor judiciare  intervine în cadrul juridic cu scopul de a asigura celeritatea procedurilor penale, precum şi pentru a pregăti punerea în aplicare a noilor coduri, câteva dintre prevederile reglementărilor viitoare fiind deja introduse prin această lege.

Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală (Legea nr. 286/2009 şi Legea nr. 135/2010).

În cursul procesului de transpunere legislativă, România a devenit parte a următoarelor instrumente internaționale anticorupție:

Convenţia civilă privind corupţia a Consiliului Europei (semnată în noiembrie 1999; ratificată în aprilie 2002);

Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei (semnată în ianuarie 1999; ratificată în iulie2002);

Protocolul Adiţional la Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei (semnată în octombrie 2003; ratificată în noiembrie 2004);

Convenţia ONU împotriva Corupţiei (semnată în decembrie 2003; ratificată în noiembrie 2004);

Convenţia ONU împotriva Criminalităţii Organizate Transfrontaliere (semnată în decembrie 2000; ratificată în decembrie 2002).

1.3Cadrul instituţional existent

Lupta împotriva corupţiei şi obligaţiile asumate de România în cursul procesului de aderare au avut drept consecinţă înfiinţarea unei serii de instituţii care joacă un rol în privinţa implementării politicilor anticorupţie şi care sunt în prezent considerate drept o componentă importantă a sistemului naţional de integritate. În cele ce urmează se regăseşte o scurtă descriere a structurilor care au fost identificate ca fiind principalii factori implicaţi primar în ceea ce priveşte combaterea corupţiei:

Instituţii de prevenire:

Ministerul Justiţiei – implicat în: redactarea de măsuri legislative de combatere şi prevenire a corupţiei; exercitarea prevenirii corupţiei la nivel naţional şi sectorial; identificarea sectoarelor vulnerabile în faţa corupţiei; monitorizarea implementării măsurilor anticorupţie.

Agenţia Naţională deIntegritate (ANI) – înfiinţată în conformitate cu Legea 144/2007, ANI reprezintă un organism independent, cu personalitate juridică, funcţională la nivel naţional. A fost înfiinţată pentru corectarea derapajelor în monitorizarea conflictelor de interese şi a averilor funcţionarilor publici. Scopul Agenţiei Naţionale de Integritate îl constituie verificarea declaraţiilor de avere şi monitorizarea averilor şi a posibilelor conflicte de interese. ANI nu este o agenţie de aplicare a legii propriu-zisă; funcţionează mai curând drept organ specializat de control, cu funcţii de anchetă administrativă, care poate iniţia o propunere (printr-un intermediar) de iniţiere a unei proceduri judiciare.

Ministerul Administraţiei şi Internelor – în afara propriilor îndatoriri de aplicare a legii, MAI funcţionează în calitate de secretariat pentru grupul de lucru care monitorizează implementarea, coordonarea şi monitorizarea Strategiei Anticorupţie 2008-2010. Are un rol în procesul de reformă administrativă şi modernizare (sprijină consolidarea capacităţii administrative a funcţiei publice, diminuând astfel oportunităţile de corupţie).

Secretariatul General al Guvernului – joacă rolul final de coordonare a politicilor de la toate nivelurile şi asigură aplicarea consecventă a acestora de către toate organismele publice.

Instituţiile de aplicarea legii:

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)  funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este specializată în cercetarea şi urmărirea penală a faptelor grave de corupţie. A fost instituită în 2002, ca Parchetul Naţional Anticorupţie şi, în urma amendamentelor legislative ulterioare, a devenit Direcţia Naţională Anticorupţie. Personalul DNA este alcătuit din procurori, ofiţeri de poliţie şi experţi.

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – însărcinată cu combaterea corupţiei din interiorul MAI, reprezintă o structură importantă de aplicare a legii care poate fi folosită şi în afara MAI; de exemplu, a fost folosită foarte mult în cadrul ultimelor eforturi anticorupţie şi al reţinerilor la scală mare din cadrul structurilorde Vamă şi de Poliţie de Frontieră din România.

Instituţiile de audit:

Curtea de Conturi – exercită controlul cu privire la formarea, administrarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

Alte instituţii implicate în lupta împotriva corupţiei:

Cancelaria Primului-ministru – verifică solicitările privind conflictele de interese – coordonează lupta împotriva fraudelor;

Avocatul Poporului – conform Legii Avocatului Poporului instituţia Avocatul Poporului este menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor în relaţia acestora cu autorităţile publice.

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – reprezintă Unitatea de Informaţii Financiare Română (UIF) de tip administrativ.

Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor – este organizată şi operează în calitate de structură specializată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MAPN). Are rolul de a asigura instituirea şi implementarea măsurilor concrete pentru prevenirea, descoperirea, investigarea şi raportarea erorilor, folosirii eronate, a buzurilor sau fraudelor din domeniul economico-financiar, precum şi recuperarea prejudiciilor cauzate de comiterea de fapte de corupţie, alături de protejarea şi suplimentarea patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale;

Consiliul Naţional de Integritate (CNI) – este organul reprezentativ subordonat Senatului, al cărui rol este controlul activităţii ANI.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în calitate de „organism administrativ pentru justiţie”

2. Informaţii generale privind Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007 şi Strategia de Combatere a Corupţiei în Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală 2008 –2010 

Strategia Naţională Anticorupţie 2005 – 2007 a fost elaborată ca reacţie la nevoile interne şi pentru a răspunde preocupărilor UE din cursul procesului de aderare. Consolidează progresele primei strategii române anticorupţie şi a fost elaborată avându-se în vedere recomandările incluse în evaluarea primei strategii române anticorupţie.

Ca de obicei în cazul primei generaţii de măsuri anticorupţie, strategia pune un accent foarte puternic pe elaborarea legislaţiei. Stipulează că va căuta să „redefinească şi să implementeze susţinut cadrul juridic, prin intermediul coerenţei şi stabilităţii legislative şi al consolidării instituţionale”. Strategia defineşte corupţia şi include un capitol referitor la evaluarea proprie.

În iunie 2007, raportul CE a evaluat progresele înregistrate de România în domeniul corupţiei şi a constatat că, deşi Guvernul îşi îndeplinise cu succes elaborarea efectivă de legi, planuri şi programe de acţiune, mici schimbări reale avuseseră loc înpractică. Această constatare nu este susţinută pe deplin de datele din sondaje; de fapt, aşa cum s-a demonstrat mai sus, cele mai impresionante rezultate ale României au fost concentrate în această perioadă de timp. Deşi în nici un caz nu se poate constata eliminarea corupţiei, se poate observa o îmbunătăţire clară a indicilor privind corupţia în acel moment.

2.1.  Priorităţile şi obiectivele Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 şi ale Strategiei privind Combaterea Corupţiei din Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală 2008-2010

Strategia 2005– 2007 este alcătuită din trei domenii prioritare („Prevenire, Transparenţă, Educaţie”, „Combaterea corupţiei”, „Cooperarea internă şi coordonarea internaţională”).

Domeniul prioritar I: Prevenire, Transparenţă, Educaţie

Acest domeniu prioritar acoperă următoarele obiective:

1. Sporirea transparenţei şi a integrităţii din administraţiile publice.

2. Prevenirea corupţiei din mediul de afaceri.

3. Campaniile de informare şi măsurile educative. 

Domeniul prioritar II: Combaterea corupţiei

Acest domeniu prioritar acoperă următoarele obiective:

1. Sporirea integrităţiişi a rezistenţei la corupţie în sistemul de justiţie.

2. Reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei.

3. Consolidarea capacităţii instituţionale a DNA

4. Sporirea celerităţii urmăririi penale şi a proceselor penale.

5. Combaterea corupţiei prin intermediul mijloacelor administrative.

Domeniul prioritar III: Cooperarea internă şi coordonarea internaţională

Acest domeniu prioritar acoperă următoarele obiective:

1. Coordonarea şi monitorizarea implementării strategiei şi a Planului de Acţiune.

2. Implementarea completă a tuturor instrumentelor anticorupţie ale UE, ONU, CoE, OECD.

Strategia declară că o prioritate majoră a Guvernului României o constituie îndeplinirea unei reforme adevărate prin intermediul căreia administraţia publică din România să îndeplinească standardele europene şi să fie caracterizată de voinţă şi transparenţă, previzibilitate, legalitate, responsabilitate şi eficienţă.

Strategia Naţională Anticorupţie privind Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală pe perioada 2008-2010 esteun document foarte diferitAbandonează abordarea cuprinzătoare adoptată de Strategia 2005-2007 şi se concentrează în schimb pe anumite sectoare, considerate „esenţiale” sau „de mare risc”. În decursul procesului de elaborare, s-a acordat atenţie şi coordonării cu măsurile luate în cadrul altor strategii[4]. Există diferenţe în ceea ce priveşte abordarea faţă de coordonare – dacă SAC 2005-2007 era coordonată de Ministerul Justiţiei, sarcina de coordonare a strategiei 2008-2010 a fost încredinţată Ministerului Administraţiei şi Internelor. Deşi în principiu este o soluţie posibilă, o astfel de volatilitate instituţională nu susţine instituirea unei capacităţi puternice în cadrul instituţiilor – şi de fapt, aşa cum se va stabili ulterior, poate fi contra-productivă. Strategia a fost elaborată de un grup inter-instituţional care a inclus reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, Institutul Naţional de Administraţie, Direcţia Generală Medicală), Ministerul Justiţiei, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Departamentul de Control al Guvernului, Direcţia Naţională Anticorupţie, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Comunelor din România.

După cum se poate constata din lista de mai sus, dezbaterile nu au inclus reprezentanţii societăţii civile, probabil din cauza faptului că procesul de redactare a fost interpretat ca o reacţie instituţională la cerinţele impuse prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Deşi toată lumea a avut ocazia să comenteze strategia în cursul unui proces consultativ bazat pe internet, procesul de adoptare a Strategiei 2008-2010 a fost descris de unii interlocutori ca mai puţin transparent şi cu siguranţă nu la fel de cuprinzător ca şi Strategia 2005-2007.

Strategia anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală 2008 – 2010 concentrează eforturile române de combatere a corupţiei în cinci domenii prioritare.

DOMENIUL PRIORITAR 1

INFORMARE, CONŞTIENTIZARE, RESPONSABILIZARE

Include următoarele obiective:

1. Creşterea gradului de informare a publicului cu privire la consecinţele actelor de corupţie.

2. Creşterea gradului de responsabilizare a personalului propriu asupra riscurilor asociate corupţiei

DOMENIUL PRIORITAR 2

SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE

Include următoarele obiective:

3. Îmbunătăţirea procedurilor administrative

4. Utilizarea tehnologiei informaţiilor în cadrul serviciilor publice.

DOMENIUL PRIORITAR 3

PREVENIREA ȘI COMBATEREA CORUPȚIEI

Include următoarele obiective:

5. Prevenirea corupţiei prin intermediul îmbunătăţirii comunicării.

6. Combaterea corupţiei prin întărirea colaborării intra şi inter-instituţionale, precum şi prin monitorizarea aplicării prevederilor legale.

DOMENIUL PRIORITAR 4

TRANSPARENȚA INSTITUȚIONALĂ ȘI EFICIENȚA

Include următoarele obiective:

7. Diminuarea riscurilor asociate faptelor de corupţie prin intermediul sporirii transparenţei de la nivelul sistemului de management al resurselor umane

8. Sporirea eficienţei în cheltuirea fondurilor publice

DOMENIUL PRIORITAR 5

Include următoarele obiective:

9. Susţinerea administraţiei publice pentru a evalua dimensiunea fenomenului corupţiei.

10. Modificarea politicilor publice în conformitate cu recomandările, studiile, analiza şi auditurile independente.

În plus, domeniile şi obiectivele prioritare conţin linii directoare specifice pentru implementare, iar Planurile de Acţiune au fost elaborate pentru Ministerul de Interne şi al Reformei Administrative, Administraţia Publică Locală, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii şi pentru sectorul de educaţie.

Strategia prevede o listă de rezultate specifice care trebuie îndeplinite în cursul implementării, precum şi un nou mecanism de coordonare, implementare şi monitorizare.

2.2. Cadrul juridic utilizat

Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;

ANALIZĂ, STUDII ȘI CERCETARE

Cadrul juridic pentru combaterea corupţiei din România include:

Actele legislative care reglementează ordinea publică şi sectorul de securitate sunt, după cum urmează:

Actele normative relevante care reglementează sectorul administraţiei publice includ:

Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

  • Codul Penal;
  • Codul de Procedură Penală;
  • Legea nr. 115/ 1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere şi control ,cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată;
  • Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 147/2002 pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei adoptate la Strasbourg la 4 noiembrie 1999;
  • Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia adoptate la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, cu modificările ulterioare;
  • Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei in exercitarea demnitarilor publice, afuncţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (legea „Razei de soare”);
  • Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, cu completările ulterioare;
  • Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii;
  • Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare.
  • Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legeanr. 383/2005;
  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1346/2007 privind aprobarea Planului de acţiune pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progresului realizat deRomânia în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.

Actele normative carereglementează sectorul financiar şi fiscal sunt după cumurmează:

  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu modificări prin Legeanr. 132/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordonanţa Guvernului nr. 8/ 2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare şi a AutorităţiiNaţionale a Vămilor în sub-ordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi aunor măsuri de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 154/ 2005;
  • Hotărârea Guvernului nr. 533/ 2007 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, cu modificările ulterioare.

Cele mai importante acte normative care reglementează activităţile medicale specifice din cadrul sistemuluide sănătate sunt, după cum urmează:

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 840/ 200 3privind aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea şi exercitareaauditului public intern în cadrul Ministerului Sănătăţii;

Ø  Legea nr. 95/ 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø  Hotărârea Guvernului nr. 862/ 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr.921/ 2006 privind stabilirea atribuţiilor comitetelor de conducere dinspitalele publice;

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr.922/ 2006 pentru aprobarea tipului de contract de management al spitalelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr.880/ 2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare aautorităţilor judeţene de sănătate publică, respectiv pentru oraşul Bucureşti, precum şi a structurii organizaţionale a acestor autorităţi, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 320/2007 privind aprobarea conţinutului Contractului de management al secţiei/laboratorului sau a serviciului medical al spitalului public, cu completările ulterioare;

Ø  Hotărârea Guvernului nr. 324/2008 pentru aprobarea Contractului-cadru pentru acordarea asistenţei medicale în sistemulde asigurări sociale de sănătate pe 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø  Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 178/ 2008, pentru aprobarea Normelor metodologiceprivind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

Ø  Ordin al Ministrului Sănătăţii Publice şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2008;

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 169/2008 privind înfiinţarea comisiilor consultative ale MinisteruluiSănătăţii Publice;

Ø  Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 318/2008 pentru aprobarea criteriilor privind includerea, neincluderea sauexcluderea medicamentelor în/din Lista cu denumiri comune internaţionale ale medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi în vedereaincluderii unui medicament în această listă şi a procedurii de lucru a Comisiei de strategie terapeutică.

Actele normativerelevante care reglementează sectorul de învăţământ sunt, după cum urmează:

Ø  Legea Educaţiei nr. 84/ 1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø  Ordinul Ministrului Educaţiei ş iCercetării nr. 4492/ 2005 privind promovarea eticii profesionale în universităţi;

Ø  Hotărârea Guvernului nr. 366/ 2007 privind organizarea şi funcţionarea MinisteruluiEducaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu modificările şi completările ulterioare.

Este imposibil şi în afara scopului prezentei evaluări să se încerce şi să se efectueze o analiză detaliată a tuturor actelor legislative în vigoare enumerate anterior. Totuşi, acesta este un subiect în sine. Proliferarea instrumentelor juridice face să le vină mai greu actorilor relevanţi să fie informaţi cu privire la toate progresele din sectorul specific. În plus, modificările frecvente ale legislaţiei reduc fiabilitatea şi previzibilitatea administraţiei, prin urmare afectează încrederea publicului şi au potenţialul de a genera administrare greşită şi, uneori, corupţie. Majoritatea instrumentelor juridice respective au fost adoptate în perioada 2001 - 2007, ceea ce a reflectat nevoia de transpunere a legislaţiei conform cerinţelor procesului de aderare.

2.3.        Cadrul instituţionalprivind implementarea ambelor Strategii AC 

Cadrul instituţional de implementare a ambelor Strategii AC (SNAC 2005 – 2007 şi Strategia NaţionalăAnticorupţie 2008 – 2010) include reprezentanţi ai executivului şi ai sistemului de justiţie. Comitetul de Monitorizare a Strategiei, coordonat de Ministrul Administraţiei şi Internelor a primit sarcina demonitorizare a implementării SNA 2008 – 2010, şi a inclus reprezentanţi ai următoarelor instituţii:

Ø  CancelariaPrimului-ministru;

Ø  Secretariatul Generalal Guvernului;

Ø  Direcţia Generală Anticorupţie, MAI,

Ø  Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice

Ø  Ministerul Justiţiei;

Ø  Ministerul Sănătăţii;

Ø  Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;

Ø  Ministerul Economiei şi Finanţelor;

Ø  Federaţia Autorităţilor Locale din România.

II. OBIECTIVELE ŞI PRINCIPIILE EVALUĂRII CELOR DOUĂ STRATEGII ANTICORUPŢIE

1.  Contextul evaluării 

Evaluarea ambelor Strategii anticorupţie şi a planurilor lor de acţiune din România îşi propunesă efectueze o analiză a impactului acestora, a rezultatelor obţinute în urma implementării şi a intervenţiilor întreprinse în legătură cu priorităţile şi obiectivele stabilite prin intermediul acestora. Evaluarea mai este menită şisă sprijine Ministerul Justiţiei din România în implementarea recomandărilorComisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, indicând nevoia clară de consolidare a politicii generale anticorupţie din România pe baza unei evaluări independente a impactului/ evaluării rezultatelor ultimelor două strategii anticorupţie implementate din 2005 (Strategia Anticorupţie pentru 2005 – 2007 şi Strategia Naţională Anticorupţie pentru sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pentru 2008 – 2010). Evaluarea este desfăşurată de experţi independenţi cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare; şi cu sprijinul deplin al Ministerului Justiţiei şi al factorilor interesaţi relevanţi din România.

 2. Metodologi autilizată

Procesul de evaluare desfăşurat s-a orientat către definirea relevanţei şi a îndeplinirii obiectivelor, eficienţa de dezvoltare, eficacitatea, impactul şi durabilitatea aplicării ambelor Strategii AC (2005-2007 şi 2008-2010). Procesele de evaluare/analiză s-au bazat pe metodologia următoare:

Ø  Strângerea şi rezumarea tuturor datelor necesare pentru realizarea sarcinii prin intermediul cercetării la birou, a interviurilor detaliate şi al observaţiilor de la faţa locului

Ø  Examinarea şi analiza informaţiilo rstrânse;

Ø  Strângerea tuturor constatărilor într-unraport de evaluare;

Ø  Redactarea recomandărilor pentruameliorare în baza constatărilor făcute;

Ø  Coordonarea şi comunicarea informaţiilor pe scurt către factorii interesaţi relevanţi.

În cursul evaluării celor două Strategii Anticorupţie (SNA 2005 – 2007 şi SNA privind sectoarelevulnerabile şi administraţia publică locală 2008 – 2010), a fost acordată atenţie specială următoarelor:

Ø  Impactului (efectele pe termen scurt, mediu sau lung pe care strategiile AC implementate le au asupra contextului social şi instituţional, dar şi asupra beneficiarilor direcţi/indirecţi);

Ø  Coeziunii (măsura în care au fost sporite/ diminuate repercusiunile pozitive sau negative ale aplicării ambelor Strategii AC la nivelul grupurilor ţintă);

Ø  Acceptabilităţii (măsura în care grupurile ţintă/ factorii interesaţi – instituţiile guvernamentale, ONG-uri,sectorul de afaceri şi publicul larg etc. – s-au alăturat şi au fost de acord cu priorităţile şi obiectivele enumerate ale ambelor acţiuni anticorupţie);

Ø  Resurselor (măsura în care au fost disponibile resursele necesare pentru implementarea ambelor strategii);

Ø  Eficienţei (efectele pozitive obţinute drept rezultate ale implementării ambelor strategii anticorupţie);

Ø  Eficacităţii (măsura în care a fost posibil să se obţină unele costuri, efecte şi rezultate rezonabile legate deimplementarea strategiilor anticorupţie).

3. Sursele utilizate

Printre sursele de informaţii s-au inclus documentele şi rapoartele serviciului public român; rapoartele UE privind progresele înregistrate şi constatările MCV; în plus au avut loc întrevederi cu reprezentanţii serviciului public român şi cus ocietatea civilă.

Pe baza informaţiilor strânse, s-a efectuat o analiză pentru a se pregăti evaluarea deplină a impactului ambelor strategii anticorupţie.

III. ANALIZA STADIULUI DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE 2005-2007 ŞI A STRATEGIEI PRIVIND COMBATEREA CORUPŢIEI DIN SECTOARELE VULNERABILE ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ 2008-2010

Următorul text reprezintă o descriere ne-exhaustivă a progreselor instituţiilor care au sarcina de a implementa activităţi conform celor două strategii. Principalele ţinte ale evaluării le-au constituit activităţile desfăşurate în baza strategiilor din moment ce evaluarea impactului acestora s-a dovedit a fi extrem de îndoielnică sau chiar imposibilă.

Printre progresele înregistrate în urma implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie2005 – 2007 se includ:

La Domeniul prioritar 1 - Obiectivul 1: Sporirea transparenţei şi a integrităţii din administraţiile publice

1.1. Elaborarea şi aprobarea proiectului de lege privind atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilădin fonduri publice.

Progresele înregistrate:

Adoptarea Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice (decembrie 2005).

1.2 Reglementarea alocării fondurilor publice pentru publicitate, care să includă garanţii de asigurare a transparenţei, precum şi introducerea unui sistem de sancţiuni în cazul nerespectării prevederilor legale

Progresele înregistrate:

Transparenţa în utilizarea fondurilor publice pentru publicitate este asigurată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 34/2006 privind achiziţiile publice. Pentru asigurarea transparenţei, toate autorităţile publice sunt obligate să publice informaţiile relevante privind contractele de achiziţii publice de publicitate care depăşesc suma de 2000 Euro.

În data de 18 august 2005, pagina de Internet www.publicitatepublica.ro, administrată deAgenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG), a devenit funcţională.

În 2007 şi în 2009 legea a fost modificată însă amendamentele au fost eliminate. Deci, de fapt, nu există progres cu privire la această măsură.

1.3 Revizuirea reglementărilor existente privitoare la finanţarea partidelor politice

Progresele înregistrate:

Mai multe ONG-uri, printre care şi Asociaţia Pro Democraţia, precum şi Institutul pentru Politici Publice au elaborat amendamentele la legea privind finanţarea partidelor politice. Ministerul Justiţiei (MJ) şi Asociaţia Pro Democratia au organizat 4 reuniuni la nivel local pentru dezbaterea amendamentelor propuse. O altă reuniune a fost organizată de Institutul pentru Politici Publice în cooperare cu MJ. Începând cu decembrie 2005, proiectul de lege a fost publicat pe pagina de internet a MJ, pentru dezbatere publică.

Ø  În data de 19 aprilie 2006, proiectul de lege a fost aprobat de Guvern şi a fost trimis Parlamentului spre adoptare;

Ø  În data de 17 iulie 2006, Camera Deputaţilor a adoptat noua lege privind finanţarea partidelor politice;

Ø  În data de 7 februarie 2007, aplicarea legii a fost suspendată până în noiembrie 2007 din cauza problemelor organizatorice ale Autorităţii Electorale Permanente.

1.4 Publicarea anuală de către Curtea de Conturi a listelor depuse de partidele politice cu privire la finanţare (donatori şi sumele acordate)

Progresele înregistrate:

Informaţiile privind contribuţiile publice, contribuţiile private, campaniile electorale şi rapoartele partidelor politice sunt disponibile pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), http://www.roaep.ro/ro/section.php?id=28&l2=39&l3=435.

1.5 Elaborarea şi publicarea de către Curtea de Conturi a rapoartelor de audit privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

Progresele înregistrate:

Între 1 februarie şi 15 iulie 2005, Curtea de Conturi (CC) a efectuat controlul asupra finanţării partidelor politice cu reprezentare parlamentară între 2003 şi 2004, inclusiv pe durata campaniei electorale. Raportul a fost publicat pe pagina de internet a CC, http://www.rcc.ro/rccdiac/rapct.htm.

Între 9 ianuarie şi 28 aprilie 2006, CC a efectuat un control privind finanţarea partidelor politice cu reprezentare parlamentară în 2005 şi privind finanţarea campaniilor electorale, în special a alegerilor locale din 2005. Raportul a fost publicat pe pagina de internet a CC.

1.6 Revizuirea reglementărilor privind achiziţiile publice pentru a le armoniza cu directivele consolidate ale UE şi cu cele mai bune practici europene

Progresele înregistrate:

Strategia privind reforma sistemului de achiziţii publice şi planul său de acţiune au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern (HG) nr. 901/2005[6].

Autoritatea Naţională pentru Reglementareaşi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a fost înfiinţată prin OUG nr. 74//2005[7].

Proiectul de lege privind achiziţiile publice a fost transmis Comisiei Europene pentrucomentarii. În prezent, proiectul de lege se află în dezbatere publică pepagina de internet a ANRMAP.

Legea nr. 337/17.07.2006 de aprobare a OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice a fost adoptată.

Alte acte normative relevante în domeniu:

o   Legea nr. 350/2005privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general,

o  Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate,

o   OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică,

o   HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuire a contractelor de achiziţii publice referitoare la OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice,

o   HG nr. 782/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţionalde Soluţionare a Contestaţiilor,

o   HG nr. 1660/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice,

o   Ordinul nr. 155/2006 pentru aprobarea Ghidului de atribuire a contractelor de achiziţii publice,

o   Ordinul nr. 183/2006 privind aplicarea prevederilor referitoare la contractul de publicitate în mass-media.

1.7 Revizuirea legislaţiei care restricţionează accesul la informaţiile de interes public prin definirea clară a informaţiilor clasificate pentru accesul public

Progresele înregistrate:

Revizuirea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public a fost finalizată în 2006, prin intermediul Legii nr. 380/2006. Unul dintre principalele amendamente a fost prevederea expresă conform căreia contractele de achiziţii publice sunt informaţii de interes public.

1.8 Monitorizarea implementării Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Progresele înregistrate:

În data de 4 aprilie 2005, ASG (Agenţia pentru Strategii Guvernamentale) a publicat pe pagina sa de internet rapoartele de evaluare din 2004 privind implementarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Între februarie şi martie 2006, rapoartele de monitorizare pentru 2005 ale legilor menţionate anterior au fost finalizate şi publicate pe pagina de internet a ASG.

În martie 2007, ASG a publicat rapoartele de evaluare pentru 2006 la: http://www.publicinfo.ro/pagini/rapoarte-evaluare-legea-544-legea-52.php.

În aprilie 2008, ASG a publicat rapoartele pentru 2007 pentru cele 2 legi la: http://www.publicinfo.ro/pagini/rapoarte-evaluare-legea-544-legea-52.php.

1.9 Implementarea practicii ghişeelor unice la nivelul administraţiei publice şi introducerea acestora acolo unde se constată că sunt necesare

Măsură permanentă

Realizată pentru 2006 şi2007:

În mai 2005, Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice (UCRAP) din cadrul Ministerului Administraţieişi Internelor (MAI) a finalizat şi publicat pe pagina sa de internet (http://modernizare.mai.gov.ro) „Analiza privindcalitatea serviciilor publice în relaţia directă administraţie - cetăţean”, care conţine, de asemenea, şi o serie de propuneri pentru modernizarea administraţiei publice.

Ordinul MAI nr. 1260 din 10 aprilie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 383/4.05.2006, a aprobat metodologia de implementare a ghişeelor unice.

Cu scopul reducerii cauzelor care generează corupţie, între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2006, UCRAP a întreprins următoarele măsuri:

o   simplificarea înregistrării autovehiculelor (OUG nr. 63/2006): UCRAP a coordonat grupul de lucru, la care au participat reprezentanţi ai Departamentului de Permise de Conducere şi Înregistrarea Autovehiculelor, Registrul Auto Român, Clubul Automobilul Român, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor, structurile asociative ale administraţiei publice locale etc.;

o   redactarea normelor metodologice privind îndeplinirea obligaţiilor de către autorităţile şi persoanele implicate în prevenirea şi soluţionarea cazurilor de abandon al copiilor în maternităţi;

o   simplificarea procedurilor administrative pentru emiterea permiselor de muncă pentru străini. La grupul de lucru au participat reprezentanţi ai UCRAP, ai Autorităţii pentru Străini, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, MJ, Ministerului de Finanţe etc.;

o   elaborarea ghidului metodologic de simplificare a procedurilor administrative;

o   elaborarea metodologiei privind înfiinţarea şi funcţionarea ghişeelor unice în cadrul serviciilor comunitare publice locale de înregistrare a persoanelor, aprobate prin Ordin al MAI nr. 1260/2006 (primirea solicitărilor de emitere a paşapoartelor simple, a permiselor de conducere, a certificatelor de înregistrare a autovehiculelor şi a cărţilor de identitate de către ghişeele unice;

o  îmbunătăţirea cadrului juridic privind administraţia publică locală prin elaborarea unui set de legi cu impact semnificativ asupra sporirii răspunderii autorităţilor administraţiei publice locale în legătură cu competenţele lor şi sporirea transparenţei actului decizional, respectiv legile: Legea nr. 195/2006 privind descentralizarea; Legea nr. 286/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală; Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; Legea nr. 251/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

1.10 Revizuirea legislaţiei privind funcţionarii publici, în vederea armonizării acesteia cu legislaţia şi cu cele mai bune practici europene

Progresele înregistrate:

Structura organizaţională a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) a fost îmbunătăţită, iar numărul de posturi a fost suplimentat conform HG nr. 181/2005 privind modificarea şi completarea HG nr. 624/2003 care se referă la Regulamentul de organizare şi funcţionare a ANFP.

Criteriile de evaluare a rezultatelor individuale ale funcţionarilor publici au fost aprobate prin Ordinul nr. 4094/2005 al ANFP.

Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului de Control Intern stabileşte rotaţia adecvată a personalului în cadrul tuturor entităţilor publice.

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici a fost modificată şi completată prinintermediul Legii nr. 251/2006. Principalele amendamente se referă la:

o   redefinirea categoriei funcţionarilor publici de rang înalt prin eliminarea din cadrul acesteicategorii a secretarului general al biroului prefectului, a secretaruluigeneral al judeţului şi al municipiului Bucureşti, precum şi a directorilorgenerali din ministere şi alte organisme specializate ale administraţieipublice centrale;

o   stabilirea modalităţiide intrare în categoria funcţionarilor civili de rang înalt şi de evaluare arezultatelor profesionale;

o   descentralizareaorganizării de concursuri pentru ocuparea posturilor publice;

o   stabilirea regimului deactivităţi politice şi sindicale aplicabil funcţionarilor publici cu funcţii derăspundere şi funcţionarilor publici de rang înalt;

o   perfecţionareaprofesională a funcţionarilor publici;

o   introducerea sistemuluide promovare în cadrul aceleiaşi categorii şi promovarea rapidă în cadrulfuncţiei publice;

o   ANFP poate delega autorităţilor şi instituţiilor publice competenţa de a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor publice (generale şi specifice) de la nivelul înalt;

o   Introducerea conceptului de mobilitate a funcţionarilor publici în interesul public. 

1.11 Realizarea unei evaluări independente cu privire la instituţiile care realizează controale/inspecţii la agenţii economici

Progresele înregistrate:

Analiza a fost efectuată cu sprijinul unui proiect Phare 2004, implementat de HAUS Finlanda. Implementarea proiectului a început la data de 24 iulie 2006.

În urma reuniunilor bilaterale cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), ai Gărzii Financiare (GF), ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, ai Inspecţiei Sanitare de Stat şi ai Inspecţiei Muncii, experţii au elaborat un raport privind implementarea celor mai bune practici UE, adaptate la nevoile locale.

Analiza desfăşurată de instituţiile care efectuează controale/ inspecţii la agenţii economici a scos în evidenţă următoarele necesităţi:

o   mandatul clar al activităţilor şi al capacităţii decizionale;

o   transparenţa decizională;

o   consolidarea cooperării dintre diferitele organizaţii;

o   modificarea organigramelor;

o   alocarea suficientă de resurse umane şi materiale;

o   mai multe stimulente financiare;

o   mai multe cursuri depregătire profesională specializată pentru motivarea şi pentru acreditarea personalului;

o   încurajarea rolului mass-media în educarea cetăţenilor şi combaterea corupţiei;

o   introducerea temelorprivind viaţa socială şi economică, precum şi aspectele de sănătate în programaşcolară. 

1.12 Realizarea de către structurile de control administrativ a unor planuri de control pe sectoarelecele mai vulnerabile, potrivit auditul independent din martie 2005, încooperare cu PNA, pentru creşterea calităţii actului de control şi a probelor

Progresele înregistrate:

ANAF (Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală) şi-a delegat specialiştii să participe laacţiunile de control iniţiate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi deParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

DNA a încheiat protocoale de cooperare cu: Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere aSpălării Banilor (ONPCSB), CC, Bursa de Valori Bucureşti, Imprimeria Naţională,Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), PICCJ, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), InspectoratulGeneral al Poliţiei Române (IGPR), Departamentul pentru Lupta Anti-fraudă(DLAF), Banca Naţională a României.

PICCJ a încheiat protocoalede cooperare cu DGIPI, DNA, IGPR, Serviciul Român de Informaţii (SRI) şiServiciul de Informaţii Externe (SIE).

ONPCSB a încheiat 28 de protocoale de cooperare cu instituţiile publice implicate în lupta împotriva spălării de bani. 4 analişti financiari au fost delegaţi de ONPCSB să cooperezecu DNA şi PICCJ.

1.13 Actualizarea strategiilor sectoriale şi a planurilor de acţiune detaliate privind luptaîmpotriva corupţiei în sectoarele publice vulnerabile, cu precădere instituţiide control şi poliţie

Progresele înregistrate:

În iunie 2005, IGPR a aprobat un Plan de Acţiune actualizat pentru combaterea corupţiei din cadrul personalului poliţiei române pentru perioada 2005 – 2007, care includea obiective concrete, realizabile şi un calendar determinat în acest sens (Ordinul nr. S/64269/6 iunie 2005 al Inspectorului General al IGPR).

Cu privire la poliţia care lucrează pe stradă – identificată drept o zonă cu risc înalt de corupţie – s-a elaborat un plan de acţiuni specifice în ceea ce priveşte combaterea corupţiei (Ordinul nr. S/37337/4 martie 2005).

Strategia anticorupţie a MAI a fost aprobată prin Ordinul MAI nr. 1150 din 19 ianuarie 2006.

1.14 Elaborarea unor strategii şi planuride acţiune sectoriale detaliate privind combaterea corupţiei în celelaltesectoare publice considerate vulnerabile, potrivit auditului independent dinmartie 2005

Progresele înregistrate:

Inspectoratul General al Poliţiei deFrontieră (IGPF) şi-a redactat propria Strategie de prevenire şi de combatere acorupţiei pentru perioada 2005-2007, precum şi planul de acţiune pentrucombaterea corupţiei din cadrul poliţiei de frontieră. Strategia a fostadoptată prin Decizia nr. 174759/22 iunie 2005 a Inspectorului General al IGPF, iar Planul de Acţiune prin Decizia nr. S/169184/June 22, 2005 a InspectoruluiGeneral al IGPF.

Strategia şi planul de acţiune pentruprevenirea şi combaterea corupţiei de la nivelul Gărzii Financiare (GF) au fostaprobate prin Decizia Comisarului General nr. 203516/ 29 iulie 2005. Planul deacţiune are drept obiective: schimbarea periodică a echipelor de comisari;schimbarea periodică a domeniilor şi a activităţilor din domeniile în careoperează echipele de control; implicarea şefilor de departamente în cadrulcontroalelor de pe teren, şi pentru coordonarea acţiunilor complexe, dar şipentru controlul modului în care comisarii se achită de îndatoririle lorprofesionale.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Socialeşi al Familiei (MLSSF) a adoptat Strategia Naţională Anticorupţie din cadrulsectoarelor vulnerabile pentru perioada 2005 – 2007 şi planul de acţiunerelevant (Ordinul Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi al Familiei nr.663/2005).

În cadrul Ministerului Economiei şiComerţului (MEC), Ordinul nr. 9/11.01.2005 instituie acţiuni clare menite să previnăşi să combată comportamentul corupt la nivelul central şi în cadruldepartamentelor subordonate.

În cadrul Ministerului Sănătăţii, prinintermediul Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 193/14.03.2005 pentruasigurarea eficienţei raportării corupţiei, s-a reglementat modul demonitorizarea, descoperirea şi facilitarea raporturilor privind corupţia dincadrul serviciului de sănătate.

Prin Ordinul nr. 1089/06.07.2005 alMinistrului Transporturilor, Locuinţei şi Turismului (MTLT), s-a înfiinţat ocomisie nouă de combatere a corupţiei la nivelul MTLT.

Prin intermediul HG nr. 793/2005, a fostaprobată Strategia Naţională Antifraudă pentru Protecţia Intereselor Financiareale UE. HG nr. 1211/2006, anexa la strategie, a fost modificată.

1.15 Elaborarea uneistrategii actualizate şi a unui plan de acţiune detaliat privind luptaîmpotriva corupţiei din domeniul vamal, pe perioada 2005-2007

Progresele înregistrate:

În data de 29 aprilie 2005, autorităţilevamale au aprobat strategia de combatere a corupţiei în vămi şi planul ei deacţiune (Ordinul nr. 789/2005 al vicepreşedintelui ANAF).

Planul de Acţiune pe 2006 a fost redactat şi aprobat prin Ordinul Vicepreşedintelui ANAF nr. 8190 din 30 decembrie 2005.

1.16 Elaborarea sau actualizarea, după caz, a codurilor de conduită pentru diversele sectoare publice

Progresele înregistrate:

Codul etic şideontologic al ofiţerilor de poliţie a fost aprobat prin HG nr. 991/2005. Ghidul pentru aplicarea codului a fost redactat în conformitate cu recomandările experţilor spanioli din cadrul Proiectului de Înfrăţire Instituţională Phare RO 02/IB/JH/07.

Codul de conduită pentru funcţionarii vamali a fost aprobat prin Ordinul nr. 6582 din 22.08.2005 al Vicepreşedintelui ANAF.

Codul de conduită al personalului din cadrul Inspectoratului de Muncă şi codul de conduită pentru personalul din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi al Familiei nr. 690/28.09.2005.

La nivelul MTLT, regulamentul intern aprobat prin Ordinul Ministrului MTLT nr. 819/2004 a fost completat cu Secţiunea 3, „Obligaţiile specifice ale funcţionarilor publici” şi Secţiunea 4,„Obligaţiile specifice ale posturilor de conducere”.

În data de 29 septembrie 2005, a intrat învigoare Codul de conduită pentru personalul ONPCSB. Codul este publicat pepagina de internet a ONPCSB, www.onpcsb.ro.

1.17 Diseminarea codurilor de conduită însectoarele respective, inclusiv prin includerea în pregătirea profesionalăspecializată a unor componente de integritate şi anticorupţie pentru sectorulpublic

Progresele înregistrate:

Programul PHARE 2005,„Modernizarea managementului resurselor umane în cadrul funcţiei publice dinRomânia”, având drept principal beneficiar MAI, include o componentă deseminare şi sesiuni de formare pentru implementarea şi diseminarea legislaţieiprivind conduita funcţionarilor publici.

Începând cu august 2004,Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) centralizează toate dateleprivind încălcarea codului de conduită de către funcţionarii publici din cadrultuturor autorităţilor publice, la nivelurile central şi local. Toate rapoartelesunt publicate pe pagina de internet a ANFP.

Între noiembrie 2005 şi octombrie 2006, ANFP a elaborat, în cooperare cu asociaţia „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltarea Durabilă - Agenda 21”, proiectul „Transparenţă şi Etică în Administraţia Publică”. Proiectul a avut drept scop sporirea calităţii serviciului public local, în vederea îndeplinirii nevoilor şi solicitărilor comunităţii şi cetăţenilor. Transparenţa decizională şi profesionalismul din cadrul serviciului public trebuie să fie asigurate. Grupul ţintă al proiectului a fost alcătuit din 436 funcţionari publici. Printre celelalte activităţi întreprinse se numără: înfiinţarea unui grup de monitorizare a funcţiei publice; organizarea Zilei Deschise; elaborarea de studii şi rapoarte; formarea formatorilor şi elaborarea unui manual de proceduri pentru implementarea codurilor de conduită pentru funcţionarii publici.

În plus, a fost imprimat în 4000 de copii manualul privind procedurile de implementare a codului de conduită, care au fost diseminate funcţionarilor publici (publicat pe pagina de internet: http://www.anfp-map.ro). De asemenea, au avut loc 15 dezbateri televizate.

Din iulie 2006, DGA a organizat 1272 de reuniuni cu societatea civilă (reprezentată de ONG-uri cum ar fi Liga pentruProtecţia Drepturilor Omului, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Fundaţia pentru Schimbări Democratice, Fundaţia Concept şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), precum şi 1518 de reuniuni cu structurile MAI în cadrul Campaniei Anticorupţie. Numărul de apeluri şi mesaje la TELVERDE[8] a fost de 6874.

Obiectivul 2: Prevenirea corupţiei mediului de afaceri

2.1 Revizuirea legislaţiei cu privire la faliment

Progresele înregistrate:

MJ a redactat amendamentele pentru legislaţia privind falimentul, cu sprijinul Proiectului Phare (2002),„Sprijinirea îmbunătăţirii şi aplicării legislaţiei şi a hotărârilor judecătoreşti în domeniul falimentului”. Proiectul de lege a fost aprobat în cursul şedinţei de Guvern din 6 septembrie 2005. Proiectul a fost adoptat de Parlament şi a devenit Legea nr. 85/2006[9].

2.2 Revizuirea legislaţiei cu privire la reeşalonări şi scutiri de plată a datoriilor către bugetul de stat care să includă criterii şi a obiectivelor limitate, clare şi obiective, precum şi garanţii ale transparenţei procedurilor

Progresele înregistrate:

Legea nr. 244/2005 pentru aprobarea OUG nr. 26/2005[10] a abrogat dispoziţiile legale referitoare la acordarea înlesnirilor sau scutiride la plata obligaţiilor bugetare restante. Obiectivul acestui act normativ este să asigure egalitatea de tratament a tuturor contribuabililor, să creeze condiţiile pentru un mediu de afaceri competitiv, să suplimenteze bugetul naţional şi să sporească gradul de respectare voluntară a obligaţiilor bugetare.

2.3 Elaborarea şi aprobarea proiectului de lege privind evaziunea fiscală

Progresele înregistrate:

A fost adoptată Legea nr. 241/2005[11] privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede sancţiuni penale pentru evaziunea fiscală. Noua lege a intrat în vigoare în data de 1 septembrie 2005.

2.4 Elaborarea şi aprobarea proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, în vederea armonizării legislaţieicu acquis-ul comunitar şi cu recomandările FATF

Progresele înregistrate:

Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor a fost armonizată cu primele două directive europene privind spălarea banilor, cu obligarea de notificare a entităţilor raportoare cu privire la finanţarea terorismului, precum şi cu recomandările FATF prin intermediul Legii nr. 230/2005[12] şi al OUG nr. 135/2005[13]. Prevederile sunt în conformitate cu cele ale Parlamentului European şi ale Directivei Consiliului European nr. 2001/97/CE din 4 decembrie 2001, care modifică Directiva Consiliului nr. 91/308/CEE privind utilizarea sistemului financiar cu scopul spălării de bani.

OUG nr. 130/2005 a fost aprobată de Parlament prin intermediul Legii nr. 36/2006[14].

Obiectivul 3: Campaniile de informare şi măsurile educative

3.1 Campaniile de informare publică şi de schimbare a atitudinii faţă de corupţie

Progresele înregistrate:

MJ a dezvoltat o campanie de conştientizare privind lupta împotriva corupţiei în justiţie.Campania a ţintit şi sistemul de justiţie, inclusiv judecătorii şi grefierii de instanţe, dar şi justiţiabilii şi se concentrează pe sporirea răspunderii de la nivelul sistemului de justiţie şi îmbunătăţirea eficacităţii sistemului de justiţie ca serviciu public.

Contractul pentru serviciile mass-media a fost încheiat în 21 noiembrie 2006 şi a constat în spoturi TV şi radio şi diseminarea de afişe. O a doua parte a campaniei va urma în contextul Proiectului Phare 2004: „Îmbunătăţirea luptei împotrivacorupţiei”.

Ministerul Integrării Europene a implementat o campanie naţională de conştientizare şi informare:„E.U. NU DAU ŞPAGĂ - E.U. NU IAU ŞPAGĂ” concentrată pe efectele corupţiei. Campania s-a adresat atât funcţionarilor publici, cât şi cetăţenilor şi a constat în fluturaşi, pagină de internet, spoturi TV şi radio.

DGA a iniţiat în cadrulMAI campaniile de informare în ceea ce priveşte linia verde pe care cetăţenii opot folosi pentru a sesiza faptele de corupţie comise de personalul MAI.

DLAF a organizat ocampanie de conştientizare privind prevenirea fraudelor cu fondurileComunităţilor Europene. Campania are 2 componente (naţională şi regională) şiconstă în comunicarea cu mass-media, societatea civilă (conferinţe,simpozioane) şi cu mediul de afaceri străin.

3.2 Continuarea măsurii3.1 prin intermediul campaniilor de informare şi de schimbare de atitudineaxate pe teme punctuale

Progresele înregistrate:

Implementarea proiectului Phare 2004/IB/JH/-02 a început la 24 iulie 2006. Una dintreactivităţi a prevăzut dezvoltarea unei campanii de conştientizare privindriscurile şi efectele corupţiei. Bugetul pentru componenta de asistenţă tehnicădin cadrul Phare 2004 a fost de 1,8 milioane Euro.

Între 16 octombrie 2007 şi 27 februarie 2008, MJ, prin intermediul unui consorţiu internaţional şi înparteneriat cu instituţiile publice de la nivelurile central şi local, aderulat o campanie publică de conştientizare lărgită menită să stimuleze dezbaterileprivind vulnerabilităţile administraţiei publice şi ale sistemului de justiţieîn faţa corupţiei, să identifice cele mai bune practici şi să promovezemijloacele de combatere a corupţiei. Campania a avut mai multe componente:

o   Componenta media aconstat în spoturi TV şi radio, emisiuni TV, afişaj interior-exterior, afişetipărite, precum şi informaţii constante pentru mass-media cu privire lacampanie.

o   Componenta informaţieidirecte: organizarea caravanei anticorupţie în 17 oraşe din România, constând în 3 dezbateri publice în fiecare oraş, pentru a discuta efectele negative ale corupţiei şi pentru a identifica mijloacele concrete de a o combate, organizarea de conferinţe de presă la nivelurile central şi local (17conferinţe locale), organizarea a 5 seminare pentru instituţiile publice (pentru sistemul de justiţie, sectoarele de muncă, administraţie publică şi interne, sănătate, educaţie), a 3 mese rotunde (pentru reprezentanţii sectorului de afaceri) şi a 5 reuniuni informative (pentru ziarişti, reprezentanţii misiunilor diplomatice, actorii sociali şi liderii de opinie esenţiali), precum şi organizarea de micro-campanii educative în universităţi şi licee. Câteva dintre temele reuniunilor au fost, după cum urmează: rolul ziariştilor în lupta împotriva corupţiei, accesul la informaţiile de interes public, rolul administraţiilor centrale şi locale în combaterea corupţiei, protecţia avertizorilor de integritate.

o   Componenta de internet:pagina de Internet (www.fărăşpagă.ro).

o   În cadrul campaniei au fost proiectate şi diseminate 50.000 de ghiduri informative şi 35.000 depostere pentru instituţii publice, ONG-uri şi cetăţeni. Ghidul conţineinformaţii privind fenomenul corupţiei şi mijloacele eficiente de combatere a acestuia pe cinci sectoare (justiţie, poliţie, educaţie, sănătate şiadministraţie publică).

În data de 24 iunie 2008, MJ a lansat „Caravana anticorupţie”, ultima etapă a proiectului de înfrăţire instituţională „Îmbunătăţirea luptei împotriva corupţiei”, implementat în parteneriat cu HAUS Management din Finlanda. Caravana, Paşaportul Anticorupţie a ajuns în 12 oraşe[15] şi a avut drept scop creştereanivelului de conştientizare cu privire la corupţie şi la ameninţarea pe care oreprezintă, promovarea instrumentelor de a o combate şi încurajarea grupului ţintă (categoriile profesionale din sectorul public) să reacţioneze împotriva faptelor de corupţie şi să le respingă. La caravană au participat reprezentanţiai MJ, ai Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi ai HAUS Management din Finlanda.

3.3. Organizarea uneicampanii de prevenţie incluzând o componentă de integritate şi prevenire acorupţiei, printr-un proiect pilot în licee, care să conducă la adaptareaprogramei şcolare privind educaţia civică

Progresele înregistrate:

Temele şi subiectele privind democraţia, inclusiv dimensiunea de prevenire a corupţiei au fost introduse în programele din şcoli/ licee:

o   Ordinele Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5286/09.10.2006 şi 5287/09.10.2006 privind noua programă de consiliere şi orientare pentru clasele I-IV, V-VIII şi IX-XII;

o   Temele/ activităţile extraşcolare din cadrul programelor de educare a elevilor în cursul orelor de educaţie civică sau democraţie;

o   Activităţile extraşcolare din cadrul calendarului de activităţi educative. La nivel naţional, au fost organizate concursurile: „Fii un bun cetăţean”, „Următoareageneraţie”, „Cultură şi civilizaţie în Europa”, „Europa – un viitor împreună”,„Toleranţă şi coabitare în spaţiul public” şi „Eroul Justiţiei”.

În plus, au fost încheiate parteneriatele cu instituţiile guvernamentale şi ONG-urile de la nivelul local şi au fost desfăşurate campanii în domeniul educaţiei civice.

Obiectivul 4: Creştereaintegrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului

4.1 Adoptarea Codului Deontologic actualizat al magistraţilor

Progresele înregistrate:

Codul Deontologic actualizat pentru magistraţi a fost adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în datade 27 aprilie 2005[16].În urma adoptării Legii nr. 247/2005, a fost adoptat un nou cod deontologicpentru judecători şi procurori[17].

Codul Deontologic pentrupersonalul auxiliar a fost aprobat prin decizia CSM nr. 145/2005.

4.2 Diseminarea Codului Deontologic actualizat în 15 Curţi de Apel şi prin alte metode

Progresele înregistrate:

Cele două coduri au fost publicate pe pagina de internet a CSM şi în Monitorul Oficial.

În urma Ordinului nr. 4742 din 23 mai 2005 al CSM, judecătorilor şi procurorilor li s-a predat, pebază de semnătură, o copie a noului Cod Deontologic care a fost afişat în locurivizibile.

O campanie de conştientizare a fost organizată în Galaţi, Constanţa, Bacău, Tulcea, Paşcani,Piatra Neamţ, Suceava, Iaşi şi Bucureşti (21 – 27 iunie 2005) şi Piteşti,Craiova, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare (12-16 septembrie 2005). Campania de conştientizare s-a încheiat în septembrie 2005.

Alte seminare dediseminare au mai avut loc în iulie 2005 la judecătoria din Galaţi, Tribunaluldin Brăila (Curtea de Apel din Galaţi), judecătoriile din Oraviţa, Moldova-Nouăşi Bozovici (Curtea de Apel din Timişoara), instanţele din aria de competenţă a Curţii de Apel din Braşov, cu excepţia judecătoriilor din Făgăraş şi Zărneşti;Tribunalul Alba (Curtea de Apel din Alba Iulia).

CSM a elaborat o broşură cu privire la sancţiunile disciplinare aplicate judecătorilor şi procurorilor, care va fi publicată pe pagina de internet a CSM şi distribuită judecătorilorşi procurorilor.

4.3 Modificarea legislaţiei în sensul sporirii garanţiilor de independenţă a procurorului şiaplicarea principiului continuităţii şi în faza de urmărire penală

Progresele înregistrate:

MJ a elaborat amendamentele referitoare la cele trei legi privind sistemul de justiţie. Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului în data de 19 iulie2005.

Pachetul legislativ, inclusiv legile necesare pentru reforma proprietăţii, a fost promulgat de Preşedinte şi adevenit Legea nr. 247/2005[18].

Amendamentele din 2005 la legile sistemului de justiţie asigură independenţa procurorilor de anchetăşi instituie principiul asumării răspunderii pentru funcţiile de conducere prinintermediul:

o   Stabilirii de criterii obiective pentru alocarea dosarelor către procurori şi interzicerii realocării dosarelor de către procurorii şefi cu excepţia circumstanţelor limitate enumerate în lege; introducerea dreptului procurorilor de a se adresa CSM împotriva unei realocări dispuse de procurorii şefi;

o   Introducerea dreptului procurorilor de a se adresa CSM împotriva oricărei interferenţe a procurorilor ierarhic superiori în cadrul anchetelor şi al procesului decizional.

4.4 Consolidarea controlului efectiv şi nemijlocit al procurorului asupra activităţii de investigare şi cercetare penală efectuată de poliţia judiciară  

Progresele înregistrate:

Legea nr. 356/2006[19] de modificare a Codului de Procedură Penală prevede consolidarea controlului procurorului cu privire la activitatea de cercetare penală.

Ofiţerii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Procurorului General al PICCJ. A fost instituită o nouă procedură de numire: ofiţerii de poliţie judiciară sunt numiţi de Ministrul Administraţiei şi Internelor, cu avizul Procurorului General al PICCJ. Retragerea avizului atrage după sine excluderea ofiţerilor de poliţie judiciară din rândurile forţelor de poliţie judiciară.

4.5 Sesizarea de îndatăa procurorului care instrumentează cazuri de crimă organizată sau corupţie de către structurile informative şi de investigaţie prin transmiterea oricăror informaţii şi suport probator referitoare la săvârşirea unor acte sau fapte de corupţie sau crimă organizată

Progresele înregistrate:

Amendamentele la art. 63 alin. 2 al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevăd obligaţia structurilor de informaţii şi investigaţii de a pune imediat la dispoziţia procurorului toate informaţiile neprelucrate cu privire la comiterea infracţiunilor.

În vederea sporirii calităţii informaţiilor primite, DNA a semnat protocoale de colaborare cu ONPCSB, CC, DGIIP, DGA, PICCJ, ANV, IGPR, DLAF, Banca Naţională a României.

PICCJ a încheiat protocoale cu DGIPI, SRI, SIE, DNA, ONPCSB şi IGPF.

4.6 Elaborarea şi aprobarea proiectului de modificare şi completare a celor 3 legi privind reforma justiţiei

Progresele înregistrate:

A se vedea comentariile de la 4.3.

4.7 Controlul distribuirii aleatorii a cauzelor de către instanţe, inclusiv a aplicării principiului continuităţii completului/ judecătorului în soluţionarea cauzelor

Progresele înregistrate:

Primul raport privinddistribuţia aleatorie a dosarelor a fost aprobat de Plenul CSM prin decizia nr.71 din 26 aprilie 2005.

Cel de-al doilea raport privind distribuţia aleatorie a dosarelor a fost elaborat în data de 18 iulie 2005 şi aprobat de Plenul CSM în data de 3 august 2005.

Conform rapoartelor CSM, sistemul de distribuţie aleatorie funcţionează cu respectarea reglementărilor interne ale instanţelor şi a deciziilor CSM.

Amendamentele la Legeanr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevăd sancţiuni disciplinare pentru nerespectarea regulilor privind distribuţia aleatorie adosarelor, după cum urmează: mustrare; diminuarea remuneraţiei lunare cu 15% pentru o perioadă între 1 şi 3 luni; transferul disciplinar la o altă instanţă sau parchet în zona de competenţă a aceleiaşi curţi de apel pentru o perioadă cuprinsă între 1-3 luni; eliberarea din funcţia de conducere; eliberarea din magistratură.

Plenul CSM a aprobat raportul de control privind distribuţia aleatorie a dosarelor pentru prima jumătate a anului 2006 în data de 1 iunie 2006.

În cea de-a doua jumătate a anului 2006, Inspecţia Judiciară a CSM a desfăşurat controale care au analizat nivelul de implicare al persoanelor răspunzătoare pentru distribuţia aleatorie a dosarelor pentru a corecta deficienţele constatate. Raportul inspecţiei judiciare privind distribuţia aleatorie a dosarelor a fost prezentat Plenului CSM în data de 30 noiembrie 2006. Raportul conchide că instanţele respectă prevederile regulamentului intern al instanţelor privinddistribuţia aleatorie a dosarelor.

Raportul care prevedea verificările pentru prima jumătate a anului 2007 a fost prezentat Plenului CSM în data de 5 iulie 2007 şi s-a concluzionat că toate instanţele respectă prevederile juridice privind distribuţia aleatorie.

Raportul inspecţiei judiciare pentru cea de-a doua jumătate a anului 2007 a fost publicat în data de 13 decembrie 2007 

4.8 Continuarea reformării Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, pentru a deveni o unitate de investigaţii interne modernă şi responsabilă, în vederea redefinirii competenţelor sale şi eliminării suprapunerilor, demilitarizării, precum şi a instituirii unor mecanisme eficiente de control a activităţii

Progresele înregistrate:

Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA) a fost desfiinţată prin HG nr. 127 din data de 26 ianuarie2006[20]. Această decizie a urmat Raportului de Monitorizare Cuprinzător din 2005 privind România, în care se afirma că: „Nu există rapoarte noi privind DGPA şi activitatea acesteia în afara sistemului depenitenciare, unde are mandat legal de asigurare a siguranţei publice. Date fiind abuzurile care au continuat până în data de 13 martie 2005, există dubii cu privire la logica existenţei unui serviciu de securitate parţial militarizat în cadrul Ministerului Justiţiei”.

Procesul de dizolvare a DGPA şi inventariere a fost finalizat înainte de 30 iunie 2006.

Obiectivul 5: Reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei

5.1 Elaborarea unei evaluări a autorităţilor şi instituţiilor care în prezent deţin competenţe îndomeniile combaterii şi/ sau al prevenirii corupţiei, în vederea identificării suprapunerii de atribuţii

Progresele înregistrate:

Analiza desfăşurată de autorităţile române împreună cu experţii PHARE a demonstrat că deficienţele în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei se datorează lipsei de coordonare între diferitele instituţii cu competenţe în domeniu mai curând, şi nu suprapunerii de competenţe. Analiza preliminară subliniază necesitatea de îmbunătăţire a coordonării dintre DNA şi autorităţile de control administrativ. Analiza a fost dezbătută cu autorităţile române şi inclusă în primul raport al proiectului Phare. Autorităţile române i-au acordat acestei chestiuni o atenţie specială, în urma analizei.

5.2 Revizuirea cadrului legislativ, pe baza concluziilor evaluării de mai sus, în vederea redefiniriişi delimitării clare a atribuţiilor, a raţionalizării activităţii şi a reducerii numărului acestor instituţii şi autorităţi, în vederea limitării actualei fragmentări instituţionale

Progresele înregistrate:

În urma analizei efectuate la punctul 5.1, autorităţile române au conchis că nu sunt necesare amendamente ale cadrului juridic.

Obiectivul 6:Consolidarea capacităţii instituţionale a DNA

6.1 Revizuirea cadrului legislativ existent

Progresele înregistrate:

Direcţia Naţională Anticorupţie este organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi are personalitate juridică.

DNA are competenţă exclusivă şi nelimitată în combaterea corupţiei de la nivel înalt, inclusiv cea care priveşte membrii Parlamentului[21].

Direcţia are autonomie financiară, cum ar fi un buget distinct în cadrul bugetuluiPICCJ, precum şi autonomie funcţională, cum ar fi poliţia judiciară – agenţi şiofiţeri – care continuă să opereze în cadrul DNA sub autoritatea exclusivă a Procuroruluişef al DNA. Direcţia este condusă de Procurorul General al PICCJ prin intermediul Procurorului Şef al DNA.

6.2 Asigurarea pregătirii specializate a personalului DNA, în special cu privire la tipologiile cazurilor de corupţie şi cooperarea judiciară cu structurile similare din Statele Membre

Progresele înregistrate:

5 sesiuni de formare pentru 5 procurori, 2 ofiţeri de poliţie şi 2 experţi de la Biroul de combaterea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE (în noiembrie 2004, ianuarie, aprilie şi mai 2005).

5 sesiuni de formare pentru 7 procurori şi 2 ofiţeri de poliţie pe combaterea spălării banilor (îniulie şi septembrie 2004 şi în ianuarie şi mai 2005).

Un seminar organizat pentru 20 de procurori, cu sprijinul Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională privind „Respectarea garanţiilor procedurale îndosarele penale” (în ianuarie 2005).

În martie 2005, 1 sesiune de formare pentru procurori şi ofiţeri de poliţie a fost organizată la Ambasada Regatului Unit în Bucureşti în cadrul căreia s-au prezentat legislaţia şi experienţa britanică în domeniul operaţiunilor sub-acoperire referitoare la dosarele de corupţie.

Un seminar TAIEX privind Mandatul European de Arestare (aprilie 2005).

Seminarul pe tema „OLAF în atelierul de anchetă”, organizat de Oficiul European Anti-fraudă – OLAF,Riga, Estonia între 30 mai şi 2 iunie 2005, la care au participat un procurorşi un expert din cadrul DNA.

Seminarul pentru funcţionarii români şi bulgari în vederea pregătirii participării celor 2 ţărila Grupul de Lucru al Consiliului Uniunii Europene, organizat de TAIEX,Bruxelles, între 30 iunie şi 1 iulie 2005, la care a participat un procurorDNA.

O vizită de studiu organizată de Ambasada SUA în cadrul programului „Vizitatorul din străinătate—specializarepe afaceri şi administraţie guvernamentală”, între 26 iulie 2005 şi 18 august2005, la care a participat un procuror DNA.

Seminarul „Formare îndomeniul măsurilor anticorupţie”, organizat în cadrul Programului PHARE„Elaborarea măsurilor anticorupţie”, cu sprijinul Ambasadei Regatului Unitîntre 22-23 august 2005, la care au participat 2 procurori DNA.

2 seminare organizate de DGA în cooperare cu consilierul de pre-aderare britanic, în cadrul proiectului Phare „Elaborarea măsurilor anticorupţie” (august şi noiembrie 2005, 2 procurori pentru fiecare seminar).

2 seminare organizate încadrul proiectului Phare privind anticorupţia (RO 03/IB/JH/08) „Analizadosarelor complexe de corupţie şi criminalitatea economico-financiară”(noiembrie 2005, 4 procurori şi 20 judecători pentru fiecare seminar).

1 vizită de studiiorganizată de Ambasada SUA şi Ministerul Justiţiei din SUA în domeniulcombaterii corupţiei şi criminalităţii organizate (octombrie 2005, 5procurori).

1 seminar organizat deOficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor privind„Consolidarea capacităţii instituţionale a organismelor implicate în combaterea spălării banilor, a terorismului şi a finanţării criminalităţii organizate”(septembrie 2005, 4 procurori).

1 conferinţă internaţională organizată de Fundaţia IRZ privind „Schimbul internaţional deexperienţă şi consolidarea cooperării în domeniul combaterii corupţiei”(septembrie 2005, 2 procurori).

1 seminar organizat în cadrul Programului multi-naţional Phare privind „Combaterea infracţiuniloreconomice şi a infracţiunilor de spălare de bani” (septembrie 2005, 2procurori).

1 seminar organizat deFundaţia IRZ privind „Metodele de anchetă în dosarele de corupţie politică sauîn alte dosare de corupţie la nivel înalt” (iulie 2005, 20 procurori).

1 vizită de studiu organizată de Fundaţia IRZ în Germania, la sediul Ministerului Justiţiei din Landul Hessen, la Parchetul aceluiaşi Land şi la sediul Poliţiei Federale Germane (iulie 2005, 5 procurori).

1 seminar organizat de Ambasada SUA privind „Anchetele financiare în dosarele de corupţie şi dosarele de spălare de bani” (iunie 2005, 8 procurori).

1 seminar organizat deAmbasada SUA privind aspecte referitoare la activitatea instanţelor de judecată (iunie 2005, 4 procurori).

29 procurori şi 43 de ofiţeri de poliţie au participat la 8 seminare în domeniul investigării macro-criminalităţii economice şi corupţiei în cadrul Programului Phare RO03/IB/JH/08.

63 procurori, 40 ofiţeri de poliţie şi 32 de experţi au participat la 17 seminare în cadrul proiectului Phare 2003/005-551.0417. În cadrul aceluiaşi proiect, 85 judecători au participat la 4 seminare pe următoarele teme: analiza tehnică a dosarelorcomplexe de corupţie şi criminalitate economică, cercetarea şi judecarea dosarelorde evaziune fiscală şi criminalitate organizată, strângerea şi înaintareaprobelor în dosarele complexe de corupţie şi criminalitate economică,metodologia de anchetă a dosarelor de criminalitate economică transfrontalieră,ancheta financiară a dosarelor penale.

2 procurori ai Serviciului de Combatere a Infracţiunilor împotriva Intereselor Financiare ale Comunităţilor Europene au participat fiecare la un curs de formare la OLAF, 6 procurori, 3 ofiţeri de poliţie, 3 specialişti şi 4 grefieri au participat la o serie de ateliere în cadrul Programului Phare RO 2004/IB/JH/02, în scopul identificării şi adoptării unei strategii instituţionale de management a DNA.

6.3 Îmbunătăţirea sistemului informativ al PNA, incluzând dezvoltarea bazei de date statistice aPNA

Progresele înregistrate:

Phare RO 2003 -551.04.15

În septembrie 2005 a avut loc licitaţia organizată în cadrul programului Phare RO 2003 Phare–551.04.15. În consecinţă, în 2006, DNA a fost dotată cu echipamente IT şi software pentru a îşi dezvolta structura existentă de IT la sediul central şi pentru a o conecta la serviciile teritoriale.

În data de 30 noiembrie 2005 au fost încheiate contractele cu societăţile care au câştigat licitaţiile. Valoarea totală a contractelor a fost de 1.108.798,69 Euro.

Phare RO 2004 –016.772.01.05

Între noiembrie 2005 şi ianuarie 2006, experţii DNA au făcut parte din Comisia organizată de Ministerul Justiţiei în scopul elaborării specificaţiilor funcţionale şi tehnice pentru dezvoltarea aplicaţiei de sistem de management al dosarelor ECRIS, modulul pentru Parchete (versiunea 3.0) şi adaptarea acestuia la nevoile speciale ale DNA.

Între octombrie 2005 şi februarie 2006, experţii DNA au participat la redactarea specificaţiilor tehnice în vederea achiziţionării unei aplicaţii de sistem intern de management al documentelor în cadrul programului Phare 2004 (inclusiv achiziţia echipamentului hardware aferent, precum şi a pregătirii specifice pentru utilizarea acestei aplicaţii) şi a echipamentului hardware şi software necesar pentru dotarea laboratorului criminalistic al DNA (valoarea totală seridică la 1,3 milioane EURO).

În prezent, în cadrul DNA, funcţionează următoarele aplicaţii software de baze de date:

§  Baza de date privind „dosarele de cercetare penală” – conţine date privind dosarele penaleînregistrate la DNA (dosare, persoane cercetate, faptele pentru care au fostcercetate, soluţiile dispuse de procuror);

§  Baza de date privind „dosarele pe rolul instanţelor de judecată” – conţine date privind evoluţia dosarelor la procese (dosare, persoane cercetate, faptele pentru care au fost cercetate, soluţiile dispuse de instanţe la fiecare nivel);

§  Aplicaţia ECRIS, versiunea 2.0, a fost instalată în decembrie 2005 pentru testare şi din ianuarie 2006 se foloseşte pentru baza de date a Registrului DNA.

6.4 Asigurarea resurselor de personal şi financiare, potrivit evaluărilor efectuate

Progresele înregistrate:

Bugetul DNA pentru 2006 s-a ridicat la suma de 72.060.000 RON (20.16 milioane EURO), prin comparaţie cu 64.821.000 RON (17.67 milioane EURO) pentru 2005, adică o creştere cu 14%.

Bugetul DNA pentru 2007 este 81.848.000 RON (23,43 milioane euro), adică o creştere cu 12%.

Pentru 2008, bugetul DNA este 70.285 RON. La data de 1 august 2008, în urma rectificării de buget, a crescut la 70.954.

6.5 Elaborarea şi publicarea raportului anual de activitate al PNA, în special privind rezultatele combaterii corupţiei de la nivel înalt

Progresele înregistrate:

În aprilie 2005, raportul de activitate al DNA a fost prezentat la CSM.

În noiembrie, DNA a trimis la UE raportul privind combaterea corupţiei de la nivel înalt.

În data de 6 februarie 2007, raportul de activitate al DNA pentru 2006 a fost prezentat la CSM şi în faţa Ministrului Justiţiei.

În data de 28 februarie 2008, a avut loc reuniunea pentru prezentarea raportului de activitate al DNA pentru 2007.

Obiectivul 7: Asigurarea eficienţei procedurilor penale, creşterea celerităţii în urmărirea penală şi înprocesul penal

7.1 Revizuirea Codului de Procedură Penală şi a altor acte normative incidente pentru a asigura continuitatea instituţională şi operativitatea în cercetarea penală a cauzelor care privesc atât infracţiuni de corupţie, cât şi de crimă organizată

Progresele înregistrate:

Legea nr. 356/2006 de modificare a Codului de Procedură Penală a intrat în vigoare în data de 6 septembrie 2006.

DNA are competenţa de investigare a înşelăciunii, abuzului de funcţie, a anumitor infracţiuni înlegătură cu vama şi de evaziune fiscală, dacă prejudiciul depăşeşte 1.000.000Euro, precum şi toate infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE, indiferent de valoarea prejudiciului cauzat.

7.2. Revizuirea Coduluide Procedură Penală şi a altor acte în vederea reducerii durateiprocedurilor (reducerea numărului căilor de atac pentru anumite cauze şi amotivelor de amânare, stabilirea unor condiţii stricte pentru solicitareastrămutării şi recuzării etc.) în toate cauzele penale.

Progresele înregistrate:

Legea nr. 356/2006 demodificare a Codului de Procedură Penală a intrat în vigoare în data de 6septembrie 2006.

Au fost introduse măsuri concrete pentru asigurarea celerităţii actului de justiţie:

§  motive stricte de solicitare a strămutărilor;

§  competenţe alternative pentru luarea de măsuri preventive;

§  autorizaţia de interceptare şi ascultare a comunicaţiilor va fi emisă de oricare dintre judecătorii de la instanţa competentă şi nu doar de preşedintele instanţei sau de judecătorul delegat;

§  judecătorul poate numi din oficiu un judecător atunci când este obligatorie asistenţa juridică dacă avocatul ales nu se prezintă la audiere

§  obligaţia părţilor de a informa instanţa cu privire la adresa lor reală şi cu privire la orice modificare a acesteia.

Obiectivul 8: Combatereacorupţiei prin mijloace administrative

8.1 Revizuirea cadrului legislativîn vederea desemnării unei instituţii abilitate să verifice şi să controlezedeclaraţiile de avere, de interese, stările de incompatibilitate, precum şi săasigurare protecţia persoanelor din cadrul instituţiilor şi autorităţilorpublice care semnalează încălcări ale legii (avertizorii de integritate). Revizuirea regimului de sancţiuni administrative astfel încât să se asigure efectul descurajator

Progresele înregistrate:

Ministerul Justiţiei aelaborat proiectul de lege de înfiinţare a unei agenţii independente care săverifice şi să controleze respectarea prevederilor legale cu privire ladeclaraţiile de avere, declaraţiile de interese şi incompatibilităţi.

În data de 9 mai 2007, proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi transmis Preşedintelui pentru promulgare.

Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 25 mai2007.

OUG nr. 49 din 30 mai 2007 de modificare şi completare a Legii nr. 144/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 375 din 1 iunie 2007.

OUG nr. 138/2007 de modificare şi completare a Legii nr. 144/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 8 decembrie 2007.

În data de 19 martie 2008, Legea pentru aprobarea OUG nr. 49/2007 a fost adoptată de Senat – camera decizională. Legea nr. 94/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 305din 18 aprilie 2008.

Adoptarea cadrului juridic pentru funcţionarea ANI a permis tuturor eforturilor să se concentreze pe operaţionalizarea Agenţiei.

8.2 Crearea instituţiei desemnate la punctul 8.1 şi alocarea de resurse umane şi financiare necesare funcţionării

Progresele înregistrate:

Prin intermediul OUG nr.78/2007 de modificare a bugetului de stat, a fost adoptat bugetul ANI, care s-a ridicat la 3,8 milioane RON (aproximativ 1,2 milioane euro).

Prin intermediul HG nr.792 din 25 iulie 2007, Guvernul a aprobat sediul ANI.

Prin Legea nr. 388/2008 privind bugetul de stat pentru 2008, a fost adoptat bugetul ANI pentru 2008.

Bugetul ANI a fost suplimentat cu 3 milioane RON prin intermediul OUG nr. 18/2008 privind rectificarea bugetului de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 551/2008.

În noiembrie 2008, personalul Agenţiei număra 115 persoane, după cum urmează: 8 persoane detaşate,25 de membri personal contractant, 1 funcţionar civil de rang înalt, 28 funcţionari publici şi 53 de inspectori de integritate.

8.3. Evaluarea anuală aactivităţii instituţiei desemnate la punctul 8.1

Progresele înregistrate:

Rapoartele periodice de activitate sunt redactate de către Agenţie.

Obiectivul 9: Coordonarea şi monitorizarea implementării SNA II 2005 – 2007 şi a planului de acţiune

9.1 Transformarea Consiliului Naţional pentru Prevenirea Criminalităţii într-un consiliu inter-instituţional, sub autoritatea Primului-ministru şi în coordonarea Ministrului Justiţiei, având ca atribuţii coordonarea şi monitorizarea implementării SNA 2005-2007, inclusiv a strategiilor şi planurilor sectoriale, precum şi monitorizarea aplicării riguroase a legislaţiei anticorupţie.

Progresele înregistrate:

Consiliul pentru Coordonarea implementării SNA 2005 – 2007 a fost instituit prin intermediul HG nr. 233/2005 – Monitorul Oficial nr. 273 din 1 aprilie 2005.

Consiliul a avut şase şedinţe. În cadrul acestor reuniuni, membrii au discutat implementarea măsurilor din cadrul planului de acţiune.

9.2 Evaluarea progresului în implementarea SNA 2005 – 2007 şi a legislaţiei anticorupţie, precum şi actualizarea SNA 2005-2007 în măsura în care necesitatea rezultă din evaluare.

Progresele înregistrate:

Evaluarea implementării SNA 2005-2007 a fost efectuată periodic şi progresele au fost raportate instituţiilor europene.

Obiectivul 10: Implementarea completă a tuturor instrumentelor anticorupţie ale UE, ONU, CoE şi OECD

10.1 Implementarea recomandărilor formulate în cadrul celei de-a doua runde de evaluare GERCO şi a recomandărilor MONEYVAL

Progresele înregistrate:

În data de 14 octombrie 2005, GRECO a adoptat raportul pentru România în cadrul celei de-a doua runde de evaluare. În data de 7 decembrie 2007, Greco a adoptat raportul privind respectarea regulilor de către România. Conform raportului, din 15 recomandări, 6 au fost complet implementate, 6 au fost implementate parţial şi 3 nu au fostimplementate.

În cadrul celei de-a treia runde de evaluare Moneyval, între 6 şi 16 mai 2007, a avut loc o misiunea experţilor privind evaluarea sistemului român de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului.

În data de 8 iulie 2008, în cadrul celei de-a treia runde de evaluare Moneyval, a fost adoptat raportul de evaluare privind România.

Din cele 40+9 recomandări FATF, 8 au fost respectate, 17 au fost respectate într-o mare măsură, 18 parţial, 5 nu au fost respectate, iar o recomandare nu este aplicabilă pentru România.

10.2 Elaborarea unui proiect de modificare a Legii nr. 36/1995 privind notarii publici şi activităţii notariale, în sensul eliminării imunităţii notarilor

Progresele înregistrate:

Legea nr. 178/2005 de aprobare a OUG nr. 25/2005 a eliminat imunitatea notarilor cu referire la anchetele penale.

10.3 Elaborarea unui amendament de modificare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în vederea eliminării imunităţii executorilor judecătoreşti.

Progresele înregistrate:

OUG nr. 190/2005 a eliminat imunitatea executorilor judecătoreşti şi a avocaţilor.

10.4 Revizuirea Codului Penal, a Codului de Procedură Penală şi a altor acte normative incidente pentru implementarea răspunderii penale a persoanei juridice, inclusiv în ceea ce priveşte corupţia în sectorul privat

Progresele înregistrate:

Legea nr. 278/2006[22] de modificare a Codului Penal prevede răspunderea penală a persoanelor juridice.

Legea nr. 356/2006[23] demodificare a Codului de Procedură Penală prevede mijloacele proceduralenecesare punerii în practică a normelor privind răspunderea penală apersoanelor juridice.

10.5 Implementarea obligaţiilor asumate prin Convenţia ONU împotriva corupţiei – Merida.

Progresele înregistrate:

Legea nr. 278/2006 de modificare a Codului Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 601 din 12 iulie 2006, a intrat în vigoare în data de 11 august 2006.

Legea nr. 356/2006 de modificarea Codului de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006 a intrat în vigoare în data de 6 septembrie 2006.

Amendamentele prevăd, printre altele, răspunderea penală a persoanelor juridice şi mijloacele procedurale de aplicare a acestei prevederi.

Strategia Naţională Anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală 2008 – 2010 prevede măsurile de completare a Strategiei privind Reforma Administraţiei Publice şi Obiectivul I al SNA 2005 – 2007.

În plus faţă de măsurile din strategie, guvernul României a întreprins unele iniţiative importante suplimentare în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi alte forme de comportament ilegal. Au fost adoptate documente legislative foarte importante – noul Cod Penal, noul Cod de Procedură Penală, noua Lege a Agenţiei Naţionale de Integritate, amendamente la Legea Curţii Constituţionale. Aşa-numita „Lege a micii Reforme” (un set de amendamente în domeniul legislaţiei penale) adoptată în decembrie 2010 a introdus unele soluţii pozitive importante în domeniul investigării şi urmăririi penale pentru fapte de corupţie.

Progresele înregistrate prin aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2008 – 2010, ar putea fi rezumate după cum urmează:

Domeniul prioritar 1: Informaţie, conştientizare, responsabilizare

Obiectivul 1: Creşterea gradului de informare a publicului cu privire la consecinţele actelor de corupţie

Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi mai precis DGA, au desfăşurat o serie de activităţi de informare publică. MAI, prin intermediul Unităţii Centrale pentru Reforma Administraţiei Publice, împreună cu Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, au participat ca parteneri în implementarea proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate”, un proiect co-finanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, obiectivul final al acestuia fiind elaborarea a trei propuneri de politici care să reprezinte bazele viitoarei strategii pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din administraţia publică.

Un rezultat important al cooperării cu societatea civilă l-a constituit dezvoltarea Grupurilor de Acţiune Anticorupţie alcătuite din reprezentanţi ai serviciilor publice descentralizate şi ai instituţiilor descentralizate în teritoriu, reprezentanţi ai societăţii civile, Ministerul Public, DGA, mass-media, etc. Propunerile selectate de experţii Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei au fost prezentate instituţiilor pentru a îşi asuma răspunderea în domeniu.

În urma parteneriatuluidintre Centrul Naţional pentru Integritate şi instituţiile incluse în SNA, au fost sau sunt pe cale de a fi implementate mai multe activităţi care sunt înconformitate cu obiectivele SNA şi care prevăd toate sectoarele vulnerabile,cum ar fi:

§  În sistemul de educaţie: în 2011, au fost instalate camere de luat vederi în sălile de examinare pentru bacalaureat; pe baza noii legi a educaţiei, a fost instituit un organism colegial de integritate în fiecare judeţ, pentru a identifica încălcarea integrităţii de către profesori şi pentru a raporta situaţiile de abuz,

§  Au fost interzise meditaţiile pentru profesori cu referire la elevii la clasele cărora predau.

§  În sistemul de sănătate publică: decizia de înfiinţare a unui departament care să verifice integritatea achiziţiilor publice din sistemul de sănătate a fost aprobată, iar departamentul a fost programat să fie funcţional la data de 1 august 2011.

§  În sectorul financiar(impozite): în Ordonanţa de Guvern nr. 54/2010 au fost incluse mai multe propuneri menite să reducă corupţia şi evaziunea fiscală, cum ar fi limitarea oportunităţii de a vinde sau de a transfera acţiuni ale firmelor cu datorii la plata TVA sau alte datorii de plată către bugetul de stat în urma unei inspecţii desfăşurate de ANAF, etc. În lupta împotriva corupţiei de la nivelul sectorului de achiziţii publice al administraţiei publice centrale: emiterea a două ordine la solicitarea Centrului Naţional pentru Integritate, pentru a limita procentul suplimentar al contractelor de achiziţii publice după încredinţare. Aceste ordine au fost emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor.

ANFP aelaborat, în parteneriat cu mai multe organizaţii non-guvernamentale care au avut drept principal obiectiv crearea unui model de parteneriat public-privat între instituţii/ administraţiile locale şi societatea civilă pentru prevenirea şi combaterea corupţiei prin instituirea mecanismelor de monitorizare cu privire la aplicarea în practică a legislaţiei, precum şi pentru activităţilede formare a funcţionarilor publici. Obiectivele acestor proiecte s-auconcentrat pe consolidarea capacităţii autorităţilor locale şi a instituţiilorpublice de a produce o reformă instituţională reală şi transparentă,concentrată pe nevoile cetăţenilor şi pe consolidarea rolului societăţii civileîn ceea ce priveşte promovarea principiilor unei bune administrări şi aparticipării cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor locale.

2. Sectorul fiscal a promovat dialogul cu societatea civilă prin intensificarea implicării sale în proiecte şi programe privind conştientizarea riscurilor de corupţie. Înplus, se pretinde că fluxul de informaţii către mass-media şi contribuabili s-a îmbunătăţit. Au fost efectuate campanii de informare cu privire la drepturile şi obligaţiile contribuabililor în legătură cu Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF).

În urma intensificării acestor măsuri, s-a observat îmbunătăţirea comunicării cu contribuabilii, dar şi o mai bună cunoaştere/ informare cu privire la legislaţia fiscală, drepturile şi obligaţiile pe care le au în legătură cu administraţia fiscală, sursele de informaţii ale contribuabililor fiind reprezentate nu numai de comunicatele de presă, ci şi de informaţiile postate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală, precum şi prin tipărirea şi diseminarea diferitelor materiale informative.

În2009, a fost înfiinţată Comisia de monitorizare a Strategiei Naţionale Anticorupţie de la nivelul autorităţilor însărcinate cu atribuţii decontrol.

3. ÎnMinisterul Sănătăţii, Departamentul de Audit şi Control a colaborat cuAsociaţia pentru Implementarea Democraţiei. În cadrul acestui parteneriat afost implementat un proiect, „Buna guvernare prin intermediul integrităţii şial răspunderii asumate în sistemul român de sănătate”. Obiectivul proiectuluiîl constituie „susţinerea mecanismelor Ministerului Sănătăţii de coordonare aSNA 2008-2010 şi integrarea în viitoarele prevederi ale documentelor destrategie anticorupţie”.

4.    În cursul ultimelor reorganizări consecutive ale Ministerului Educaţiei din 2008-2010 a fost instituită Direcţia „Legături cu partenerii sociali” – sindicate, părinţi, patronate şi ONG-uri. Organizează ateliere periodice cu actorii sociali pentru a spori nivelul de conştientizare cu privire la consecinţele corupţiei[24]. Conform ultimei Hotărâri a Guvernului, competenţele acestei direcţii au fostpreluate de Direcţia „Legături cu Parlamentul şi Partenerii Sociali”[25].

Au fost semnate protocoale de cooperare cu Asociaţia Pro-Democraţia pentru un proiect pilot „Educaţie pentru Democraţie” şi cu Institutul Aspen România, cu Fundaţia R.F.Kennedy Europa pentru proiectul pilot „Educaţia pentru drepturile omului”. Proiectul „Vorbeşte” a fost de asemenea implementat – în colaborare cu Consiliul Copiilor şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, un proiect care a condus la o creştere a implicării şi a coeficientului deresponsabilitate civică a elevilor. Proiectul „Avocatul elevilor” a fost implementat în parteneriat cu Agenda XXI – care a dat naştere unei comisii cu acelaşi nume în cadrul structurii Consiliului Elevilor.

5. La nivelul administraţiei publice locale, cele mai reprezentative abordări sunt, după cumurmează:

-          Promovarea dialogului cusocietatea civilă prin intensificarea implicării acesteia în proiectele şi programele de prevenire şi de combatere a corupţiei,

-          Instituţionalizarea uneianumite forme de consultare permanentă cu societatea civilă cu privire la activităţile autorităţii publice locale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei,

-          Îmbunătăţirea fluxuluide informaţii către mass-media şi public cu privire la activităţile de prevenire şi de combatere a corupţiei, dar şi a drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor în legătură cu administraţia.

În cadrul acestuiobiectiv, se constată acţiuni de îmbunătăţire a fluxului de informaţii cătremass-media şi instituţiile publice la nivelul tuturor instituţiilor monitorizate. În cursul implementării strategiei, cantitatea de informaţii furnizate cetăţenilor a crescut în mod semnificativ.

Aceste informaţii s-au referit la chestiuni cum ar fi prevenirea şi combaterea corupţiei, prin urmare, îmbunătăţirea drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică, dar şi la chestiuni referitoare la serviciile publice furnizate. Buna cooperare cu mass-media locală a avut drept consecinţă şi ocomunitate mai bine informată, dar şi o mai mare transparenţă a instituţiei.

Acţiuni constructive au fost raportate de anumite primării în sensul promovării dialogului cu societatea civilă prin intensificarea implicării acesteia în proiecte şi programe menite să prevină şi să combată corupţia. Aceşti paşi au fost diseminaţi şi celorlalte instituţii. Municipalităţile formează din ce în ce mai mult parteneriate cu mass-media locală pentru a informa mai bine comunitatea.

Obiectivul 2. Creşterea gradului de responsabilizare a personalului propriu asupra riscurilor asociate corupţiei

1. Efectele acţiunilor desfăşurate în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt greu de evaluatdat fiind faptul că percepţia internă şi externă cu privire la nivelul corupţiei nu a suportat modificări substanţiale. Similar, numărul de dosare de corupţie care au implicat funcţionari din MAI a rămas relativ similar pe durata strategiei actuale anticorupţie. Dar există şi câtevaexemple de rezultate pozitive: implicarea unui număr mare de personal de conducere în elaborarea Ghidului privind riscurile şi vulnerabilităţile în faţa corupţiei, precum şi îmbunătăţirea calităţii acţiunilor şi măsurilor propuse înplanurile de prevenire a corupţiei elaborate de structurile MAI în 2010.

ANFP a contribuit la creşterea conştientizării autorităţilor şi instituţiilor publice cu privire la importanţa de desemnare a consilierilor pentru etică şi a activităţii acestora, cu privire la importanţa raportării datelor precise şi la timp prin intermediul circularelor trimise în 2008 la ministere, autorităţi guvernamentale independente, birourilor prefectului şi consiliilor judeţene.

ANFP a căutat să popularizeze conceptul „consilierilor pentru etică”, al atribuţiilor acestora, modalitatea de exercitare a competenţelor acestora şi importanţa consilierii prin intermediul unei serii de activităţi publice. În prezent, doar circa 25% dintre autorităţile şi instituţiile publice comunică ANFP date privind funcţionarii publici.

La nivelul structurilor MAI a fost instituită funcţia de consilier de integritate. Responsabilităţile consilierilor de integritate au fost prevăzute în „Concepţia de prevenire acorupţiei pentru 2009-2012”, respectiv prin acte administrative care instituiau sarcini, emise de şefii de instituţii, principalele activităţi întreprinse până în prezent se referă la „Metodologia de identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor în faţa corupţiei în cadrul MAI”.

2. În sectorul financiar-fiscal – programele de pregătire profesională pentruangajaţi au fost adaptate în conformitate cu vulnerabilitatea acestora laactele de corupţie specifice fiecărui domeniu, iar modulele de formare au fostfinalizate corespunzător.

În absenţa indicatorilor calitativi, e greu să se evalueze efectele acestor acţiuni, mai precis, dacăaceste şedinţe de pregătire au sporit conştientizarea funcţionarilor publiciresponsabili cu implementarea, dar şi a conducerii, cu privire la efectelefaptelor de corupţie comise.

3. În cadrul Ministerului Sănătăţii, au fost organizate cursuri de formare profesională pentruangajaţi, printre temele dezvoltate numărându-se şi aspectele operaţiunilor deaudit intern şi de prevenire şi combatere a corupţiei.

4. La nivelul Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, principalele instituţii de pregătire pentru personalul propriu şi unităţile direct subordonate şi-au inclus în programă teme privind corupţia, pe lângă celelalte teme implementate: gestionarea achiziţiilor publice, controlul financiar şi fiscal dininstituţiile publice, transparenţa procesului decizional, relaţiile dintre administraţie şi public.

În plus, membrii comisiilor de bacalaureat/ ai tezelor cu subiect unic, au fost informaţi cuprivire la prevederile metodologiilor de organizare şi desfăşurare abacalaureatului, a tezelor cu subiect unic - proces necesar şi combatereacorupţiei.

Comitetul de organizarea desfăşurat şedinţe de pregătire pe teme cum ar fi corectura, monitorizarea,soluţionarea litigiilor de angajare pentru funcţiile din concurs/ locurilevacante din catedrele universitare.

5. În ceea cepriveşte administraţia publică locală, aria de cuprindere amăsurilor luate pentru a îndeplini acest obiectiv nu este foarte mare, fiindjustificată de lipsa resurselor financiare. Resursele insuficiente au condus la reducerea participării la şedinţele de formare ale angajaţilor anumitormunicipalităţi. Există municipalităţi care au raportat participarea la şedinţele de formare prin implicarea personalului în activităţile/ cursurile desfăşurate de instituţiile publice şi ONG-urile care promovează integritatea şi moralitatea.

Cu toate acestea, în funcţie de oportunităţile şi problemele cu care s-au confruntat toate instituţiile, au fost căutate soluţii pentru sporirea conştientizării şi a răspunderii personalului cu privire la riscurile asociate corupţiei: afişarea în fiecare birou a Anexei privind Regulamentul de Ordine Interioară pentru a raporta actele de corupţie şi pentru organizarea de şedinţe periodice (programul de consiliere interactivă), în vederea „actualizării” consecinţelor care pot fi cauzate de manifestarea corupţiei şi a răspunderii asumate de toţi şefii privind monitorizarea integrităţii angajaţilor.

Domeniul prioritar II

SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE

Obiectivul 3: Eliminarea barierelor administrative

1. La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a implementat un proiect, „Elaborareametodologiei Modelului de Cost Standard pentru cetăţeni”. Proiectul are dreptscop crearea condiţiilor preliminare pentru diminuarea considerabilă abarierelor administrative, diminuarea, în acest fel, a factorilor de risc decorupţie. Aplicarea acestei metodologii va conduce, de asemenea, şi lasimplificarea procedurilor şi a actelor normative de la nivelul diferitelorsectoare administrative.

Prin implementarea Programului de dezvoltare a sistemului de control intern in MAI, a Proceduriloroperative elaborate în conformitate cu solicitările standardelor SMAI, lanivelul tuturor structurilor MAI, au fost elaborate proceduri cu obiectivul deraportare către Organismul de Control al ministerului şi către structura deaudit a MAI.

Modificarea unui numărînsemnat de proceduri interne la nivelul întregului minister a fost întreprinsăpentru sporirea transparenţei şi a eficienţei. Introducerea de proceduristandard de operare, diminuarea costurilor şi a duratei serviciilor MAI oferitebeneficiarilor au fost menite să diminueze riscurile de corupţie.

În ceea ce priveştemăsura aşa-numitelor „teste de integritate”, DGA a elaborat o propunere demodificare a cadrului normativ existent aflată în prezent la Senat. Cu toateacestea, propunerea respectivă este controversată (consultaţi secţiunea deconstatări şi recomandări).

2. La nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost elaborată o procedură desistem referitoare la managementul riscului. Ca o consecinţă a aplicăriiacestei proceduri, se pot identifica riscurile care apar în desfăşurareaactivităţii. În cadrul Planului Strategic pentru 2010-2012 a fost inclusă dreptobiectiv evaluarea activităţilor dezvoltate în ceea ce priveştevulnerabilitatea în faţa corupţiei.

3. Ministerul Sănătăţii aelaborat şi aprobat procedurile standard de operare în ceea ce priveşteinspectarea şi autorizarea unităţilor farmaceutice, precum şi Ghidul pentrubune practici farmaceutice. De asemenea, la nivelul ministerului a fostintrodus un sistem de management al calităţii. În acelaşi domeniu,au fost aprobate ghidurile clinice şi ghidurile de practică medicală, prinintermediul ordinelor emise de ministrul sănătăţii. Fiecare unitate sanitară aelaborat, pe baza ghidurilor de practică medicală aprobate, protocoalele deterapie care vor reprezenta baza contractului de furnizare de servicii medicalecu casele judeţene de asigurări de sănătate şi cu cele din Bucureşti.

Protocolul Naţional pentru Separarea Pacienţilor a fost elaborat, şi aprobat prinintermediul Ordinului MS nr. 48/2009. Se aplică structurilor/ unităţilor deprimire de urgenţe şi stabileşte un model de triere a pacienţilor care ajung launităţile de primire de urgenţe pentru servicii medicale, astfel încâtpersoanele care au cea mai precară stare de sănătate să beneficieze imediat deasistenţa medicală primară impusă de situaţie.

4. La nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a fost emis un ordinde ministru privind reorganizarea Comisiei pentru monitorizarea, coordonarea şi orientarea metodologică a dezvoltării sistemului de control managerial.

O altă acţiune care permitediminuarea corupţiei din educaţie o constituie introducerea unui sistemprofesional de management al calităţii în unităţile de învăţământ. Înconformitate cu Strategia Corpului de Control al Ministerului Educaţieiprivind activitatea de control pentru ianuarie – august 2010, a fostacreditată organizarea de cursuri de pregătire pentru directori/ secretari/reprezentanţi ai Comisiei de Evaluare şi de Asigurare a Calităţii în ceea cepriveşte managementul documentelor şcolare.

Legea educaţiei naţionaleprevede, de asemenea, măsuri de prevenire a corupţiei în domeniul educaţiei.După intrarea în vigoare a legii, s-a interzis angajarea simultană a soţilor,fiilor/ fiicelor şi a rudelor de gradul al treilea pe posturi care le situeazăpe o funcţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţionalădirectă la orice nivel al aceleiaşi universităţi.

Registrele universitaredevin parte a Registrului Unic al Universităţilor din România, fiind asiguratun riguros control al diplomelor.

Actele normative au fost elaborate în vedereareducerii vulnerabilităţii sistemului de educaţie preuniversitară în faţacorupţiei. Ordinul MECTS nr. 5619/2010 privind modificarea şi completareaOrdinului MEC nr. 4925/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şifuncţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, deoarece intervine pestestructurile consiliului de administraţie, sporeşte nivelul de transparenţădecizională din unitatea de învăţământ şi răspunderea tuturor actorilor dineducaţie (elevi, părinţi, reprezentanţi ai societăţii civile).

5. Pe durata de implementare a SNA 2008-2010, instituţiile administraţieipublice locale au desfăşurat acţiuni de elaborare şi introducere de instrumente şi standarde pentru îmbunătăţirea activităţii proprii.

S-au organizat iniţiative de certificare şi/ sau recertificare a implementării sistemelor demanagement al calităţii. Avantajele s-au concretizat în elaborarea şi introducerea de standarde de îmbunătăţire a activităţii autorităţilor,revizuire a procedurilor interne în vederea eliminării birocraţiei şi aelementului discreţionar. Simplificarea anumitor proceduri a condus la diminuarea duratei de eliberare a documentelor. Volumul măsurilor luate şi (implicit) al rezultatelor obţinute diferă de la o primărie la alta.

Obiectivul 4. Utilizarea tehnologiilor informaţiilor în cadrul serviciilor publice

1.La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a crescut numărul de formulare-tippostate online, precum şi calitatea informaţiilor furnizate. În ceea cepriveşte impactul asupra grupurilor ţintă, poate fi menţionată facilitarea accesului la informaţii, şi, implicit, serviciile oferite de MAI, precum şidiminuarea timpului de acces la servicii.

2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi-a perfecţionat metoda de depunere online adeclaraţiilor fiscale pentru toţi contribuabilii de taxe şi impozite, odată cu introducerea posibilităţii de folosire a certificatelor digitale. Începând cu aprilie 2009, metoda de depunere online se aplică, de asemenea, şideclaraţiilor de venit ale persoanelor fizice.

Dezvoltarea platformei naţionale e-Romania şi a Sistemului Electronic Naţional a creat condiţiile de accespentru un mai mare număr de ofertanţi pentru serviciile publice oferite electronic, precum şi pentru diversificarea acestor servicii.

Rezultatul acestor actualizări şi postări ale legislaţiei din domeniu se reflectă, de asemenea, înnumărul în creştere constantă de contribuabili care accesează pagina de internet a Agenţiei şi care folosesc mijloacele electronice pentru depunerea declaraţiilor. Utilizarea acestor mijloace electronice de depunere adeclaraţiilor are efectul direct al decongestionării activităţii desfăşurate la nivelul ghişeelor de relaţii cu publicul.

3. La Autoritatea Naţională a Vămilor, se poate constata îmbunătăţirea accesuluiagenţilor economici la componentele Sistemului Integrat de Informaţii Vamale prin intermediul internetului. Prin urmare, agenţii economici pot obţine, prin intermediul aplicaţiei de management a autorizaţiei pentru Regimurile economice vamale şi destinaţia finală, următoarele autorizaţii:

·         iniţierea procedurilor vamale de acasă / de la birou

·         autorizaţia pentru expeditor şi destinatar convenită pentru operaţiunile de trafic comunitar prinintermediul Noului Sistem Computerizat de Trafic – NCTS-RO.

Utilizarea IT în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor permite următoarele:

·         consolidarea controlului exporturilor prin intermediul Sistemului de Control al Exporturilor– ECS – RO;

·         consolidarea controlului importurilor prin intermediul Sistemului de Control al ImporturilorRCDPS;

·         formarea activă, formarea pasivă, acceptarea temporară, depozitarea, transformarea controlată devamă;

·         consolidarea controlului privind strângerea accizelor conform Documentului Administrativ Însoţitor – DAI– RO_DAI – până la 15 ianuarie 2010 şi EMCD începând cu 15 ianuarie 2010;

·         consolidarea controlului bazat pe analiza de risc şi pe profilul de risc prin intermediul îmbunătăţiriisolicitărilor de informaţii care susţin activitatea de control şi supraveghereavamală;

·      consolidarea controlului cu privire la strângerea taxelor vamale, a taxelor agricole, a taxelor anti-dumping şi a taxelor de compensare, pentru a le pune la dispoziţia Comisiei Europene prin intermediul îmbunătăţirii aplicaţiei Resurse Proprii Tradiţionale.

4.La nivelul Ministerului Sănătăţii, utilizarea IT, din cauza elementelor specifice ale acestuidomeniu, s-a materializat în actualizarea paginii de internet a instituţiei cu informaţii privind legislaţia, normele, reglementările din acest domeniuprioritar, precum şi cu informaţii privind posibilitatea de a beneficia de oserie întreagă de servicii. În plus, e-reţetele se introduc la nivelul întregului sistem de sănătate.

5. La nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în afara actualizăriipaginii de internet a instituţiei, s-a elaborat o procedură privind dezvoltarea de activităţi de către centrul de evaluare pentru finalizarea ocupării funcţiilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate din cadruleducaţiei preuniversitare. Procedura defineşte următorii termeni: aplicaţie IT dedicată (program informaţional central utilizat la nivelul naţional pentru înregistrarea şi administrarea rezultatelor obţinute decandidaţi), timbrul auto-colant cu cod de bare (timbrulauto-colant care este numerotat şi personalizat pentru fiecare candidat şi carese aplică pe fiecare coală standardizată), cititorul de coduri debare (maşina care scanează codurile de bare ale timbrelor auto-colante pentru a identifica colile scrise).

De asemenea, pentru a consolida transparenţa şi pentru a împiedica astfel orice acte de corupţie, următoarele ordine au fost postate pe pagina de internet a Ministerului: transparenţa procesului decizional privind acordarea de calificative academice şi programul şi metodologia de pregătire pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de bacalaureat 2008-2011 şi cursurile şi programele pentru examenelede admitere în liceu pentru 2008-2011.

6.Acţiunile întreprinse de instituţiile administraţiei publice locale pentru a îndeplini acest obiectiv sunt multiple şi trebuie menţionat că pot fi constatate în practică la primăriile raportoare. Pagina de internet permanent actualizată de instituţiile raportoare a determinat creşterea volumului de informaţii furnizate cetăţenilor. Pe de o parte, datele furnizate în format electronic au avut drept scop să li se ofere acestora unele informaţii mai bune cu privire la serviciile oferite, iar pe de altă parte, să sporească transparenţa/ accesul la informaţii de interes public.

A fost introdus sistemul de management al documentelor. Prin folosirea acestui sistem, cetăţenii potmonitoriza/ cunoaşte statutul documentului transmis; permite, în acelaşi timp,distribuţia documentelor în cadrul instituţiei, fluidizarea şi scurtarea timpilor de răspuns. Unele primării au implementat, de asemenea, sistemulelectronic pentru evidenţa şi plata taxelor şi a contribuţiilor. Implementarea şi folosirea sistemului de management al documentelor constituie nişte instrumente extrem de utile şi pentru instituţie şi pentru cetăţeni.

DOMENIUL PRIORITAR III

Obiectivul 5: Susţinerea administraţiei publice în ceea ce priveşte evaluarea dimensiunii corupţiei

1. În cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost prezentat un studiu de diagnosticprivind fenomenul corupţiei din administraţia publică locală, precum şiaplicarea Metodologiei de identificare a riscurilor de corupţie. Este, deasemenea, în curs de implementare proiectul finanţat de PODCA „Studiul dediagnosticare a corupţiei de la nivelul administraţiei publice locale”.

În cursul implementăriiSNA, DGA, în colaborare cu structurile MAI, a prezentat studii de caz referitoare la funcţionarii publici din minister care au comis fapte decorupţie. Singurul impact al acestei măsuri este corelat cu prezentarea cazurilor respective sub forma unor informaţii trimestriale, în Buletinul de informare şi documentare sau în instruirile personalului.

În cursul acestei perioade, DGA a efectuat două sondaje de opinie în cadrul personalului MAI privind percepţia corupţiei.

DGA a elaborat un studiu pilot la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, referitor la corupţia din instituţiile de pregătire iniţială şi continuă din cadrul ministerului, finanţat de Consiliul Federal din Elveţia.

Iniţiativa a inclus o analiză preliminară asupra corupţiei din această instituţie, din perspectiva principalilor actori din universitate (corp didactic, instructori militari/specialişti, personal administrativ, studenţi).

2. În sectorul financiar-fiscal, ANAF a solicitat finanţare pentru desfăşurarea unui proiect cuprinzător care să includă studii sociologice ale contribuabililor şi funcţionarilor, desfăşurarea unei campanii mass-media de informare şi crearea unui mecanism de consultări publice.

Obiectivul 6. Adaptarea cadrului legislativ şi a politicii publice în conformitate cu recomandările, studiile, analizele şi auditurile independente

1. În MAI a fost adoptat Planul Strategic de Acţiune 2010-2013, privind „Prevenirea şicombaterea corupţiei, protecţia internă, controlul şi auditul intern”. Documentul a fost elaborat după consultarea tuturor structurilor.

2. În sectorul financiar, au fost adoptate mai multe acte normative de către Autoritatea Naţională a Vămilor:

§  OUG nr. 54/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 23.06.2010 care a modificat Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal Român;

§  Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2477/24.09.2009 pentru aprobarea Normelor Tehnice de utilizare a Sistemului de Control al Importurilor, a Instrucţiunilor de utilizare a aplicaţiei ICS-ROetapa I, pentru agenţii economici, a Ghidului privind importul şi declaraţia sumară de intrare în contextul Regulamentului (CE) nr. 648/2005 elaborat de DGTAXUD, datele pe care le implementează Statele Membre în Sistemul de Control al Importurilor – etapa I, Statele Membre care au acceptat utilizarea depunerii la biroul vamal pentru prelucrare a declaraţiei sumare de intrare, actualizarea actualului EORI (din secţiunea e-Customs);

§  Ordinul nr. 1.889 din 25 iunie 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 436 din 29 iunie 2010 şi Ordinul nr. 1996 din16 iulie 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 517 din 26 iulie 2010, prinintermediul căruia s-a actualizat Ordinul MFP (Ministrului Finanţelor Publice)nr. 500 din 3 aprilie 2007 pentru aprobarea Normelor referitoare la procedurade emitere a certificatului pentru amânarea plăţii la vamă a TVA şi eliberareagaranţiei pentru bunurile importate;

§  Ordinul MFP nr. 1975 pentru aprobareaNormelor Tehnice privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile introduseîn România de către persoanele fizice, publicat în Monitorul Oficial nr. 4494din 16/07/2010.

DOMENIUL PRIORITAR IV

TRANSPARENŢĂ ŞIEFICIENŢĂ

Obiectivul 7. Sporirea transparenţei în sistemul de management al resurselor umane

1. La Ministerul Administraţiei şi Internelor, toate concursurile de angajare au devenit publice, ca o măsură menită să consolideze transparenţa instituţională, punând mai presus de toate principiul asigurării competenţei şi promovării criteriilor de competenţă. În acelaşi timp, măsura a contribuit la realizarea unei comunicări optime între structurile de resurse umane şi personalul instituţiei, la reducerea presiunii asupra angajaţilor de la resurse umane.

Prevederile privind motivarea personalului au fost incluse în OMAI nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului Carierei Poliţistului şi a Cadrelor Militare din MAI, publicate în Monitorul Oficial din România nr. 312/12.05.2009. Acţiunea introduce standardizarea cu privire la ocuparea funcţiilor de conducere, apreciind şi menţionând câteva cerinţe minime elaborate pentru funcţii similare.

2. Agenţia Naţională deAdministrare Fiscală a postat pe pagina sa de internet informaţiiinstituţionale referitoare la posturile vacante. Măsura de„aprobare a statutului de comisar al Gărzii Financiare” nu a fost îndeplinită.

3. Ministerul Sănătăţii a postat pe pagina de internet a instituţiei informaţiireferitoare la posturile vacante, precum şi referitoare la examenele derezidenţiat. În plus, au fost înregistrate 15000 de solicitări cărora le-a fostfurnizat un număr similar de răspunsuri.

4. La nivelul administraţieipublice locale, acţiunile menite să sporească transparenţa procesului derecrutare şi de selecţie a personalului extern nu au fost numeroase din cauza restricţiilorlegate de angajarea personalului. În conformitate cu rapoartele, toate măsurileprevăzute au fost utilizate pentru informarea persoanelor cu privire laposturile vacante, organizarea concursurilor, condiţiile de recrutare şiselecţie, precum şi cele pentru promovarea şi avansarea personalului (postărilepe avizierul instituţiei, intranet, pagina de internet a instituţiei,mass-media).

Obiectivul 8. Sporireaeficienţei în cheltuirea fondurilor publice

1. La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, s-a introdus drept criteriu înspecificaţiile şi criteriile de atribuire a contractelor de achiziţii publice,„cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic”. Răspunderea pentru aplicarea acestui criteriu este asumată de fiecare ofiţer principal de credite.Anunţurile de intenţie şi participare sunt înaintate spre publicare către operatorului sistemului de e-achiziţii - SEAP, iar raportul privind contractele atribuite se înaintează anual Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şiMonitorizarea Achiziţiilor Publice tot prin intermediul SEAP, documentele fiind publice şi accesibile prin intermediul internetului. Programul anual de investiţii şi programul anual de achiziţii de la MAI sunt clasificate, prinurmare nu pot fi făcute publice.

2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală postează pe pagina de internet anunţurile privind achiziţiile publice. A fost introdus criteriul „cea mai avantajoasă ofertă dinpunct de vedere economic”.

Ministerul Sănătăţii a postat pe pagina de internet a instituţiei şi anunţurile de achiziţii publiceşi Programul Anual de Investigaţii şi Achiziţii Publice.

Ministerul a mai elaborat şi publicat Caietele de Sarcini pentru achiziţia echipamentului medical de bază, care conţin standardizarea echipamentului menţionat anterior.

Atunci când prescriu medicamentele, doctorilor nu li se permite să folosească denumirile comerciale ale acestora, ci pe cele ale ingredientelor active, iar pacienţii pot alege eiînşişi produsul comercial şi preţul dorit.

La nivelul central, ministerul este răspunzător pentru achiziţia celui mai important echipament medical pentru toate instituţiile de sănătate din teritoriu.

Standardizarea preţurilor pentru 10 dintre cele mai scumpe boli şi tratamentul lor în ţară este în curs de a fi finalizată la Minister.

Toate instituţiile de sănătate trebuie să raporteze (prin intermediul IT), periodic, Ministerului, cantitatea şi calitatea serviciilor prestate.

4. Pentru prevenirea corupţiei de la nivelul achiziţiilor publice, Serviciul de Achiziţii Publiceal Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului foloseşte Serviciul Electronic al Achiziţiilor Publice. A fost introdus criteriul „cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic”. Programul de achiziţiipublice şi raportul anual privind atribuirea contractelor de achiziţii publicesunt postate pe pagina de internet a ministerului şi în Serviciul Electronic deAchiziţii Publice.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a emis un ordin privind aprobareaRegulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentruAtestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Conform acestui Ordin, comisiile specializate de acordare a statutului de profesoruniversitar, cercetător ştiinţific de nivelul I şi de doctorat pot includeevaluatori străini.

5. Mai multe administraţiipublice locale au introdus norme interne – prin intermediulinstrucţiunilor de lucru privind achiziţiile publice directe şi normele internepentru achiziţiile publice exceptate.

S-a raportat organizareade dezbateri publice şi reuniuni consultative pentru elaborarea strategiilor dedezvoltare a unităţilor locale, a proiectelor bugetare, precum şi instituireanoilor obiective de interes pentru întregul grup. A fost ţintită o mai mareimplicare a asociaţiilor de afaceri pentru prezentarea propunerilor acestoraprivind achiziţiile publice şi modalitatea de folosire a fondurilor publice.

DOMENIUL PRIORITAR V

PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI PRIN INTERMEDIUL COMUNICĂRII ŞI COOPERĂRII

Obiectivul 9. Susţinerea campaniilor de prevenire a fenomenului de corupţie

1. Ministerul Administraţiei şi Internelor a instituit un registru de cadouri. DGA aelaborat un proiect de ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor carenu a fost supus aprobării deoarece Departamentul Juridic a apreciat că nu exista nici o bază legală pentru emiterea acestuia. În aceste condiţii, aceastămăsură a fost eliminată din Planul Sectorial de Acţiune prin intermediul HG nr.960/2010 care modifică HG nr. 609/2008.

Măsura privind registrulde plângeri şi sesizări a fost doar parţial implementată, DGA fiind singura structură a MAI care a instituit un astfel de registru. La nivelul celorlalte structuri, înregistrarea şi păstrarea sesizărilor se face în conformitate cu OG (Ordonanţa de Guvern) nr. 27/2002 şi OMAI (Ordinul Ministrului Administraţieişi Internelor) nr. 190/2004.

Pentru celelalte structuri MAI, s-a conchis că această acţiune şi măsură nu era necesară dincauză că:

-          înaintarea de petiţii la celelalte structuri MAI se face cu eliberarea imediată a numărului de înregistrare, în timp ce aspectele referitoare la conţinut sunt menţionate într-un registru separat;

-          posibilele sesizări împotriva angajaţilor MAI sunt primite şi înregistrate în acelaşi mod, pentru a fi prezentate conducerii pentru măsuri;

-          persoanele care au primit informaţiile solicitate şi nu au dorit să înainteze petiţii sunt, deasemenea, înregistrate în registrul pentru audienţe şi consilierea cetăţenilor;

-          deoarece la nivelul structurilor MAI, petiţiile sunt înregistrate şi sute de mii de persoane/ an sunt consiliate, costurile necesare pentru dezvoltarea acestor registre oficiale de petiţii şi sugestii sunt mari.

Pentru a extinde linia verde de raportare, DGA primeşte sesizări telefonice pentru întregul sector public şi le transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţie Naţionale Anticorupţie.

În noiembrie 2009 a fost semnat un contract privind implementarea unei soluţii de tip Centrul pentru Contact la nivelul MAI pentru Bucureşti, cu termenul de implementare prevăzutîn decembrie 2011.

De asemenea, la nivelul DGA, au fost luate următoarele măsuri şi iniţiative, pentru ca în anul 2010 să devină funcţional „dispecerul” pentru sistemul telefonic gratuit:

§  elaborarea unui protocol de cooperare între MAI, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DNA, prin intermediul căruia să fie stabilită o modalitate pentru organizarea şi funcţionarea sistemului de dispecer în cadrul DGA;

§  solicitarea de adoptare a iniţiativelor necesare privind asigurarea unei conexiuni electronice între cele două birouri sedii ale DGA din Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie;

§  pentru asigurarea cadrului normativ necesar funcţionării acestui sistem, a fost elaborat un proiect de lege pentru modificarea articolului 4 al Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, de asemenea cu privire la completarea articolului 1 al Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 120/2005 privind operaţionalizarea DGA, acest aspect fiind postat pe pagina de internet a ministerului (www.mai.gov.ro), la secţiunea Transparenţa Decizională.

În iulie 2010, DGA a iniţiat şi elaborat studiul „Eficienţa liniei telefonice anticorupţie 0800.806.806 (august 2006 – iunie 2010)”. A inclus şi o analiză cantitativă şicalitativă a apelurilor înregistrate pe linia telefonică anticorupţie între 1 august 2006 şi 30 iunie 2010.

2. În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au fost afişate postere anticorupţie la nivelul structurilor teritoriale, menite să descurajeze contribuabilii în ceea ce priveşte intenţia lor de a oferi diverse „mici atenţii” personalului administraţiei.

În plus, există formulare de sesizări la dispoziţia potenţialilor petenţi, precum şi numere de telefon la care aceştia pot suna pentru a formula diverse plângeri referitoarela posibilele fapte de corupţie, în acest mod fiindu-le oferită posibilitateade a redacta sesizări împotriva funcţionarilor publici. După implementarea acestor măsuri, a fost observată o mai bună administrare a acestor situaţii. Deasemenea, mai multe pârghii utile au fost puse la dispoziţia contribuabililor, pentru a semnala faptele de corupţie comise de funcţionarii publici ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (formulare, linie telefonică etc.).

Autoritatea Naţională aVămilor (ANV) a pus la dispoziţia publicului formularele de sesizare în toate birourile vamaledin ţară. Numărul liniei de telefon gratuite este postat pe pagina de internet a ANV şi este, de asemenea, promovat prin presă. În cursul perioadei de referinţă, au fost date publicităţii 541 de comunicate de presă referitoare la domeniul prioritar analizat.

3. La Ministerul Sănătăţii în iulie 2009 s-a instituit dispecerul pentru centralizarea paturilor libere din 16 spitale din Bucureşti. Această structură funcţionează n coordonarea Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii.

4. La nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a fost creată o linie telefonică, Telverde, în vederea unei comunicări mai rapide şi mai eficiente cu persoanele care sesizează eventualele ilegalităţi în organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale. Sesizările care au ajuns astfel au condus la descoperirea mai multor fraude/ tentative de fraudare a examenelor.

5. În cursul procesului de prevenire a corupţiei de la nivelul administraţiei publice locale, comunicarea are un rol special şi de asta rapoartele primiteau menţionat activităţi de îmbunătăţire a comunicaţiei şi în interiorul instituţiei şi între instituţii, însă în special în relaţia dintre administraţie şi cetăţeni.

Prin urmare, administraţia şi-a asumat anumite angajamente, a pus la dispoziţia cetăţenilor gratuit diferite documente şi a distribuit materiale informative; au fost stabilite proceduri specifice pentru audienţe, linia telefonică gratuită pentru cetăţeni a fost monitorizată şi au fost create noi surse de comunicare, consiliere şi audienţe; oferirea de informaţii în sistemul „ghişeu unic”, care a fost creat în Centrele de Informare a Cetăţenilor. Au fost puse la dispoziţia cetăţenilor instrumentele de transmitere a sesizărilor, inclusiv sesizările privitoare la faptele de corupţie, dar şi administrarea şi soluţiile la sesizările înregistrate, un aspect care a condus la îmbunătăţirea modului de gestionare a sesizărilor în legătură cu serviciile administrative oferite şi, implicit, cu percepţia cetăţenilor.

În ceea ce priveşte îndeplinirea acestui obiectiv, resursele financiare implicate au determinat implementarea acţiunilor cu impact special. Se poate observa cazul iniţiativelor realizate la nivelul primăriei Sectorului 2 din Bucureşti, care a acordat o atenţie specială relaţiei cu cetăţenii (implicarea şi utilizarea avizierului electronic Corpage de prevenire a supra-solicitării ghişeelor pentru public şi monitorizarea activităţii centrului pentru relaţii publice, precum şi reducerea timpilor de aşteptare la ghişee.

Au fost realizate sondaje de opinie pentru evaluarea satisfacţiei cetăţenilor cu privire lacalitatea serviciilor publice oferite şi pe baza rezultatelor au putut fi adoptate principalele măsuri eficiente de corecţie.

Obiectivul 10. Combaterea fenomenului de corupţie prin consolidarea colaborării intra şiinter-instituţionale şi prin intermediul monitorizării implementării prevederilor juridice

1. Protocoalele decolaborare încheiate de Ministerul Administraţiei şi Internelor,prin intermediul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu instituţiileadministraţiei publice, între 2008-2010, au contribuit la realizarea schimbuluide date între instituţii în scopul eliminării redundanţei informaţiilorsolicitate de cetăţeni.

Direcţia Generală pentru Audit Intern, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Corpul de Controlal ministerului au desfăşurat inspecţii privind organizarea, funcţionarea,transparenţa etc. în cadrul tuturor structurilor instituţiei.

După actualizarea Planului Sectorial aprobat prin intermediul HG nr. 960/2010 la nivelulMinisterului Administraţiei şi Internelor, a fost introdus obiectivul referitorla „implementarea Concepţiei privind activitatea de prevenire a faptelor decorupţie din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor”. Documentula fost transmis tuturor structurilor MAI pentru implementare. Fiecare structurăa MAI şi-a desemnat propriul consilier de integritate şi membrii grupurilor delucru pentru prevenirea corupţiei. În evidenţele Direcţiei GeneraleAnticorupţie sunt înregistraţi circa 790 consilieri de integritate şi 1189membri ai grupurilor de lucru pentru prevenirea corupţiei.

2. În ceea ce priveşte sectorul financiar-fiscal, aplicarea măsurilor implementate înscopul realizării acestui obiectiv a avut drept consecinţă o mai bunăcolaborare cu mai multe instituţii/ autorităţi publice, în special în ceea cepriveşte schimbul de informaţii. Prin urmare, rezultatul poate fi constatatdirect din analiza de risc efectuată la nivelul Agenţiei cu efect asupradesfăşurării inspecţiilor fiscale.

3.În cursul anilor 2009 şi 2010, 20 de misiuni de audit au fost desfăşurate depersonalul Direcţiei de Audit şi Control a Ministerului Sănătăţii.În plus, alte misiuni de audit au fost desfăşurate de membrii serviciilor deaudit din unităţile de sănătate publică subordonate ministerului. Recomandărileprevedeau respectarea procedurilor juridice, îmbunătăţirea activităţii manageriale,verificarea bugetelor, a procedurilor de achiziţii publice de la fiecare nivel.

4. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat sprijinul MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor pentru a garanta siguranţa unităţilor deînvăţământ care organizează examene şi concursuri. Echipele de control au fostconstituite şi din reprezentanţi ai MECTS şi din experţi ai instituţiiloruniversitare. Specialiştii din instituţiile publice şi din universităţi aufost, de asemenea, implicaţi.

Prin intermediul ordinului ministrului educaţiei, a fost desemnată o comisie care să efectuezeun control general la Universitatea „Gr. T. Popa” din Iaşi. Misiunea a fostfinalizată cu un raport de control.

Auditarea unui număr de instituţii şi a departamentelor MECTS a fost efectuată în conformitate cuplanul anual. Au fost efectuate inspecţii generale sau tematice la nivelulinstituţiilor de învăţământ superior/ inspectoratelor şcolare/ unităţilor deînvăţământ/ instituţiilor subordonate sau coordonate de MECTS. În cazuldiplomelor false, au fost efectuate inspecţii la Universitatea de Petrol şiGaze de la Ploieşti, Universitatea de la Târgovişte, Universitatea de Vest dinTimişoara, Universitatea Hyperion şi Gh. Cristea din Bucureşti.

În cazul studenţilor străini la medicină, cooperarea cu autorităţile şi universităţile române acontinuat (în urma abordării adoptate, Universitatea din Oradea a anulat 46diplome).

La Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, Universitatea Petre Andrei din Iaşi şi laUniversitatea din Piteşti au fost efectuate inspecţii generale care s-aufinalizat cu ne-includerea provizorie în HG nr. 749/2009 a anumitorspecializări / programe de studii. Prin intermediul Ordinului MinistruluiEducaţiei, a fost desemnată o comisie pentru respectarea implementării corectea procesului de alegere a rectorului Universităţii. Misiunea s-a încheiat cu unraport de monitorizare.

Inspecţii au fost iniţiate şi la şcolile sportive, dar şi la cluburile universitare şi s-aufinalizat cu elaborarea Ordinului pentru aprobarea reglementărilorprivind organizarea şi funcţionarea Cluburilor Sportive Studenţeşti dinsubordinea Ministerului, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

5. La nivelul instituţiilorpublice locale, angajaţii primăriilor au raportat acţiuni de controlîn colaborare cu reprezentanţii altor instituţii, cum ar fi Poliţia, PoliţiaComunitară, Inspectoratul de Stat, Poliţia Sanitară, Evidenţa Informatizată aPersoanelor, Direcţia de Sănătate Publică, Garda de Mediu şi Oficiul pentruProtecţia Consumatorului. În plus, au fost încheiate protocoale în vederearealizării schimburilor de date între diferitele instituţii ale administraţieipublice pentru eliminarea redundanţei informaţiilor solicitate de cetăţeni.

Datele generate privind progresul efectuat în ceea ce priveşte implementarea şi ambele StrategiiAnticorupţie sunt preluate din evaluările anterioare desfăşurate în România.

IV. Constatări(concluzii) şi recomandări

IV.1. Constatări generale

Drept rezultat alevaluării desfăşurate, s-au tras următoarele concluzii:

Ø  Strategiile din 2005-2007 şi 2008-2010 au fost implementate într-o mare măsură, şi au fost întreprinse un număr mare demăsuri anticorupţie într-o perioadă scurtă de timp. Au fost luate măsuri pentru a răspunde fiecărui domeniu identificat iniţial.

Ø  A existat o lipsă de îmbunătăţire notabilă în percepţia corupţiei după aderarea la UE, în ciuda eforturilor continuate de a reacţiona faţă de corupţia din sectoarele vulnerabile din România.

Ø  Progresele legislative accelerate, uneori grăbite din multe domenii ale vieţii publice, adesea datorate presiunii externe, au rezolvat multe probleme – dar nu pe toate – şi uneori au creat unele suplimentare.

Ø  Încă există un grad mare de neîncredere a societăţii şi conform sondajelor, cetăţenii consideră că a crescut corupţia, în ciuda datelor obiective care demonstrează contrariul. Unul dintre principalele motive ale unei astfel de situaţii îl constituie absenţa indicatorilor de impact practic al strategiilor, creând o impresie copleşitoare că „nimic sau prea puţine s-au făcut în practică”.

Ø  Principala problemă cu implementarea strategiei din 2005-2007 o constituie faptul că diferitele administraţii nu au mers până la capăt cu îndeplinirea obligaţiei de a răspunde anumitor aspecte concrete de corupţie de la nivelul propriilor lor structuri. Nu toate administraţiile individuale şi-au îndeplinit obligaţia de a îşi elabora propriile planuri conform strategiei. S-au făcut prea puţine la nivel local şi regional şi nu a fost elaborat niciun sistem de coordonare eficace a eforturilor AC de la nivel local şi regional. Una dintre cauze o constituie abordarea de sus în jos, adoptată cu ocazia elaborării şi în stadiul de implementare a strategiei.

Ø  Principala problemă cu implementarea strategiei din 2008-2010 o constituie faptul că abordarea sectorială adoptată de fapt a consolidat efectiv tendinţele anterioare ale administraţiei de a nuîşi asuma activitatea anticorupţie ca fiind o obligaţie proprie, ci de a oconsidera îndatorirea altcuiva (ANI, DGA, ministerele de sector). În plus,transferul coordonării şi responsabilităţii de implementare către MAI nu a fostîn întregime efectiv – din cauza absenţei experienţei sale în domeniulstrategiilor anticorupţie până în 2008 – şi a dat naştere unui grad deneîncredere în interlocutori. Serviciul UCRAP din cadrul MAI depune eforturisusţinute în domeniul prevenirii corupţiei, dar este supraîncărcat.

Ø Strategia din 2008 – 2010 nu a fost bazată pe o evaluare credibilă a motivelor şi condiţiilor de corupţie din România, nua avut în vedere nicio analiză a situaţiei reale din teren şi, prin urmare, nua fost o reacţie profundă la o ameninţare profundă din ţară.

Ø O altă problemă legată de implementarea strategiei 2008 – 2010 a fost pasivitatea celor două puteri în stat: legislativă şi judecătorească. În ciuda faptului că strategia era sectorială şi nu includea în mod concret respectivele puteri din stat, acestea nu au făcut prea multe pentru a-şi aduce aportul la implementarea efectivă a strategiei. De exemplu, şi prin contrast, societatea civilă a contribuit cu mult mai mult la implementarea strategiei.

Ø  Implementarea strategiilor anticorupţie de către autorităţile statului în comunităţile locale reprezintă o provocarespecială din cauza diferitelor obstacole şi raţiuni, inclusiv autonomiacomunităţilor locale, conform căreia – dacă strategiile nu sunt adoptate subforma unei legi – comunităţile locale nu trebuie să le urmeze. Doar câtevacomunităţi locale au raportat implementarea strategiei către MAI.

Ø  Guvernul român, uneori în circumstanţe politice foarte dificile, continuă foarte activ să modifice importante acte legislative (Codul Penal, Codul de Procedură Penală, legislaţia însoţitoare şi alte legi) – într-o asemenea măsură încât este în curs o evaluare pentru a se vedea dacă sistemul este capabil să „digere” toate modificările planificate şi adoptate.

Ø  Introducerea „consilierilor de etică” (lanivelul central şi local) şi a „consilierilor de integritate” în MAI poate fi evaluată drept un pas important în direcţia introducerii unor eforturi anticorupţie cu o bază preventivă mai mare în instituţiile publice române.

Ø  Cele mai importante instituţii anticorupţie din ţară, DNA şi ANI, s-au confruntat cu mai multe încercări de a li se limita eficienţa şi au fost necesare presiuni interne şi externe susţinute pentru a i se permite Guvernului să le asigure funcţionarea. În dosarele pe care le are, ANI încă se mai confruntă cu încercări de a i se modifica statutul juridic şi competenţele.

Ø  Lui ANI încă îi este negat un instrument important: nu poate lua parte direct la procedurile din instanţă, atunci când este vorba de dosare referitoare la confiscarea bunurilor. Trebuie să procedezeprin intermediul Comisiilor de pe lângă Curţile de Apel, conform hotărârii Curţii Constituţionale. În plus, faptele penale identificate de ANI sunt soluţionate de serviciile obişnuite de parchet şi nu de DNA.

Ø  Faptul că în Constituţia României la Articolele 44/8 şi 44/9 se foloseşte termenul de „averea dobândită licit” se interpretează uneori într-un mod care nu acoperă nicio îmbogăţire nejustificată. Drept consecinţă a unei astfel de înţelegeri, nu este posibilă utilizarea confiscării extinse în situaţii de îmbogăţire nejustificată.

Ø  Instanţele române tot nu au suficientă experienţă cu dosarele de incompatibilitate sau cu noile fenomene juridice introduse prin legislaţia referitoare la ANI.

Ø  În România încă nu se implementează deplin un instrument foarte important de investigaţie în cazul luptei împotriva corupţiei, care ar permite organelor de aplicare a legii să aplice mita fictivă în toate procedurile de drept penal. Pentru moment, doar ofiţerilor de poliţie li se permite aplicarea acestei metode, dar se prevede că, odată cu noul CPC (Articolul 138) şi altor cetăţeni li se va permite acest lucru – sub controlulor ganelor de aplicare a legii, bineînţeles. Drept consecinţă a situaţiei juridice existente, organele de aplicare a legii din România sunt forţate să se folosească de aşa-zisul „regret efectiv” pentru cetăţenii care le sprijină, însă metoda aduce după sine reacţii negative din partea organismelor internaţionale de monitorizare.

Ø  DGA aplică o metodă similară denumită „testul de integritate” pentru angajaţii MAI, însă rezultatele aplicării acesteia nu pot fi folosite în cadrul procedurilor penale. Baza juridică pentru folosirea testului de integritate a fost extrem de criticată mereu.

Ø  Imunităţile, în special cele legate deputerea executivă din stat (miniştri, foşti miniştri) încă ar putea reprezentaobstacole grave pentru investigarea efectivă şi urmărirea penală pentru fapte de corupţie.

Ø  În termeni practici, avertizorii de integritate nu reprezintă ceva foarte obişnuit în România, în principal din cauza absenţei prevederilor adecvate ale legislaţiei secundare, aplicabile instituţiilor.

Ø  Unităţile de control intern (de exemplu,Corpul de Audit şi Control din Ministerul Sănătăţii) suferă de pe urma reducerilor însemnate de personal şi a reducerilor financiare, precum şi de pe urma crizei economice din România.

Ø  Orice modificare a legislaţieianticorupţie existente şi a legislaţiei conexe este însoţită de un risc major conform căruia schimbările planificate ar putea fi folosite pentru diminuarea eficienţei întregului sistem anticorupţie.

Ø  Cele două legi privind transparenţa –Legea nr. 544/2001 şi Legea nr. 52/2003 – nu sunt implementate în cel mai bun mod posibil, nu există sancţiuni prevăzute pentru anumite încălcări ale Legiinr. 52/2003 şi există anumite propuneri de limitare a ariei de cuprindere a Legii nr. 544.

Ø  Controalele interne sunt, în general,slabe şi ineficiente, integritatea internă nu constituie deloc o preocupare.

Ø  Lipseşte controlul administrativ efectiv (organismele de monitorizare administrative nu transmit dosarele procurorilorşi nu aplică ele însele sancţiuni).

IV.2. Recomandări

Evaluarea strategiilor AC pentru 2005-2007 şi pentru 2008-2010 a permis echipei de consultanţi să elaboreze recomandări în sensul îmbunătăţirii măsurilor de combatere şi prevenire a corupţiei din România.

În concluzie, raportul recomandă autorităţilor române:

Ø  Să abandoneze abordarea „stare de urgenţă”în domeniul luptei împotriva corupţiei, să planifice cu prudenţă viitoarelemăsuri anticorupţie, într-un mod cuprinzător şi cu atenţie şi să asigureabordarea coordonată pe termen lung în ceea ce priveşte elaborarea şiimplementarea măsurilor planificate, pe baza voinţei reale naţionale deprevenire şi combatere a corupţiei şi nu doar limitate la obligaţiileinternaţionale ale României.

Ø  Să abordeze prevenirea corupţiei într-un mod cuprinzător, întorcându-se la modelul de strategie din 2005-2007, prelungind ,însă, calendarul de implementare a strategiilor viitoare cu prioritizări obligatorii ale măsurilor planificate şi evaluarea periodică anuală a rezultatelor obţinute.

Ø  Să îşi bazeze toate strategiile viitoare anticorupţie pe rezultatele evaluărilor profunde şi pe analiza situaţiei dindomeniul corupţiei din România şi pe proiectarea principalelor ţinte, obiective şi jaloane de îndeplinit prin elaborarea şi implementarea acestor strategii.

Ø  Să abandoneze abordarea de sus în jos de la nivelul elaborării viitoarelor strategii şi să aplice abordarea multi-disciplinară, cu implicarea tuturor celor trei puteri din stat, a comunităţilor locale şi a reprezentanţilor sectorului privat şi ai societăţii civile.

Ø  Să instituie un mecanism de coordonareeficace, care să se asigure că adoptarea şi implementarea de politici poartăavizul celor mai înalte niveluri guvernamentale. Să aibă în vedere transferulcoordonării şi monitorizării către Cabinetul Primului-ministru; să aibă învedere transferul unităţilor MAI şi MJ/ a personalului răspunzător pentru ACcătre cabinetul Primului-ministru şi să-i dea răspunderea pentru coordonarea şimonitorizarea implementării următoarei strategii. Experienţa şi capacitateaacumulată în MAI în ceea ce priveşte coordonarea strategiei 2008-2010 trebuiepăstrată şi utilizată în cursul acestui proces în cea mai mare măsură posibilă.

Ø  Să implice Consiliul Superior al Magistraturii, Parlamentul, comunităţile locale şi ONG-urile în coordonarea şi elaborarea strategiei următoare şi în coordonarea şi monitorizarea implementării acesteia ulterior – un posibil model poate include instituirea unui consiliu de coordonare la cel mai înalt nivel, cu participarea reprezentanţilor executivului, ai CSM-ului, ai Parlamentului şi ai comunităţilor locale (prin intermediul Asociaţiei Preşedinţilor Consiliilor Judeţene, de exemplu) şi ai reprezentanţilor societăţii civile, susţinuţi de unsecretariat puternic şi informat (unităţile din MJ sau MAI pot servi drept bază pentru acest secretariat). Un astfel de model ar trebui să respecte întrutotul autonomia puterilor judecătorească şi legislativă şi a comunităţilor locale.

Ø  Să consolideze statul de drept şi să combată corupţia mai eficace în toate sectoarele din România prin intermediuldescentralizării eforturilor anticorupţie, inclusiv prin obligarea tuturor instituţiilor să îşi evalueze vulnerabilităţile privind corupţia şi să reacţioneze la acestea, prin adoptarea propriilor lor planuri de acţiune(metodologia privind evaluarea riscurilor de corupţie a fost elaborată de MAI; în plus, acţiuni similare au fost întreprinse în 2008-2009 în legătură cu fondurile de pre-aderare indisponibilizate şi cu agenţiile de implementare aprogramelor SAPARD/PHARE). Să se asigure că DGA (MAI) şi MJ cooperează pentru diseminarea experienţei MAI în ceea ce priveşte implementarea metodologiei pentru evaluarea riscului de corupţie.

Ø  Să includă următoarele aspecte în activitatea tuturor agenţiilor/ ministerelor din România – pregătire profesională obligatorie pe etică, consolidarea prevederilor disciplinare existente; etică şi gestionarea conflictelor de interese ca parte a practicilor zilnice de management; protecţia şi încurajarea avertizorilor de integritate.Să se asigure că aceste aspecte sunt incluse şi în cursurile de pregătire ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Ø  Să instituie condiţia obligatorie pentru toate instituţiile publice de a-şi numi persoane sau departamente răspunzătoarepentru implementarea viitoarelor strategii anticorupţie şi pentru gestionarea altor aspecte legate de anticorupţie sau integritate.

Ø  Să elaboreze un sistem eficace de coordonare a politicilor de la nivel regional şi local (de exemplu prin instituirea consiliilor regionale şi locale anticorupţie care ar avea rolul de organisme consultative în care să fie implicaţi membri proeminenţi ai comunităţilor locale, jurnalişti de pe planul local, membri ai ONG-urilor şipersoane etice din sectorul de afaceri pentru a monitoriza şi milita pentru măsurile anticorupţie de la nivelul local. Grupurile de acţiune anticorupţie existente la nivel judeţean pot fi implicate în acest stadiu).

Ø  Să continue să desfăşoare campanii însemnate de creştere a nivelului de conştientizare şi acţiuni similare pentru a spori nu numai intoleranţa la corupţie, ci şi voinţa fiecărui membru al populaţiei să o prevină şi să o combată efectiv.

Ø  Să organizeze campanii şi să raporteze rezultatele obţinute în domeniul prevenirii şi suprimării corupţiei, cu scopul de a spori încrederea societăţii în activitatea instituţiilor publice.

Ø  Să asigure stabilitatea şi claritatea legislaţiei anticorupţie, precum şi stabilitatea în activitatea instituţiilor anticorupţie, abţinându-se de la modificarea ne-necesară a cadrului legal, asigurând un buget suficient pentru activitatea instituţiilor anticorupţie şi dând dovadă de sprijin politic pentru eforturile conducerilor acestora.

Ø  Să sporească nivelul de conştientizare a puterilor legislativă şi judecătorească cu privire la importanţa rolului lor în eforturile anticorupţie ale ţării.

Ø  Să aibă în vedere posibilitatea de consolidare a poziţiei ANI (poate prin intermediul instituirii ANI drept categorie constituţională) şi a rolului său în instanţe (cel puţin prin adoptarea de linii directoare, în cooperare cu Consiliul Superior al Magistraturii, pentru activitatea procurorilor şi judecătorilor Comisiilor de Cercetare a Averilor de pe lângă Curţile de Apel).

Ø  Să ia măsuri care să permită aplicarea confiscărilor extinse şi să aibă în vedere inversarea sarcinii probei în cursul procedurilor de indisponibilizare şi confiscare a averilor ilicite.

Ø  Să asigure implementarea rapidă a Noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală, precum şi a legislaţiei conexe, având în vedere rezultatele studiilor de fezabilitate în curs.

Ø  Să desfăşoare o analizăprofundă a modului în care a fost folosit până în prezent mecanismul regretuluiefectiv, pentru a-i identifica toate trăsăturile pozitive şi negative şi, peaceastă bază, să identifice alt(e) mecanism(e) juridic(e) care ar putea conducela aceleaşi efecte pozitive pentru eficientizarea investigaţiilor anticorupţie.

Ø  Să ia măsuri pentru a asigura implementarea extinsă a tehnicii speciale de investigaţii denumită „mita fictivă”(prin intermediul implementării noului CPC), respectând întru totul interzicerea provocării şi garanţiile legate de drepturile omului în cazul persoanelor împotriva cărora se va folosi această metodă.

Ø  Să continue elaborarea unei baze legale adecvate pentru utilizarea testului de integritate.

Ø  Să aibă în vedere limitarea categoriilor de persoane pentru care se pot aplica imunităţi.

Ø  Să asigure adoptarea şi/ sau alinierea actelor legislative secundare privitoare la avertizorii de integritate şi să ia măsuri pentru creşterea nivelului de conştientizare în rândul anumitor profesii şi/ sau al publicului larg referitoare la importanţa avertizorilor de integritate şi la protecţia acestora.

Ø  Să introducă pregătirea suplimentară pentru judecători privind noile fenomene juridice din domeniul incompatibilităţilor şi al indisponibilizării şi confiscării averilor nejustificate.

Ø  Să asigure resursele adecvate pentru îmbunătăţirea funcţionării organismelor de control intern de la nivelul tuturor instituţiilor publice, în special pe durata crizei economice, să protejeze membrii acestor organisme împotriva măsurilor de răzbunare şi să introducă dimensiunea integrităţii instituţionale ca o componentă a evaluării conducerii.

Ø  Să asigure – în practică – independenţaauditorilor interni de la toate nivelurile (inclusiv dezvoltarea carierei,concedii, salariu şi sancţiuni disciplinare).

Ø  Să asigure implementarea deplină a Legiinr. 544/2001 şi a Legii nr. 52/2003 prin introducerea de sancţiuni pentruîncălcarea acestor prevederi şi prin evitarea oricăror modificări care le-ar putea limita aria de cuprindere pe viitor.

Ø  Capacitatea ONG-urilor de la nivelul localtrebuie să fie consolidată, iar ONG-urile locale trebuie implicate în eforturile locale anticorupţie. Poate fi utilă o facilitate pentru micro-proiectele de la nivelul local pentru a încuraja eforturile anticorupţie. Să stopeze finanţarea discreţionară a ONG-urilor, să se îndrepte către finanţarea competitivă.

Ø  Să ia măsuri pentru implementarea oportună a recomandărilor anticorupţie făcute de organizaţiile internaţionale în toate domeniile, inclusiv în domeniul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Ø  Să instituie linii clare de responsabilitate care să permită atragerea răspunderii politice pentru lipsa de implementare sau slaba implementare a viitoarelor strategii.

Constantin Palicarsky

DragoKos

Sursele de informaţii utilizate:

I. Strategia NAC 2005 –2007, planul de acţiune pentru implementarea strategiei, Hotărârea Guvernuluinr. 233/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliuluipentru coordonarea implementării Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007, raportul privind progresele înregistrate la nivelul implementării strategiei naţionaleanticorupţie 2005-2007; rapoartele misiunilor de experţi 2004-2007; rapoarteleperiodice privind progresele înregistrate la nivelul implementării Strategiei;rapoartele Phare privind proiectele anticorupţie;

II. Strategia NAC 2008 –2010, planurile de acţiune pentru implementarea strategiei, HotărâreaGuvernului nr. 609/2008 privind strategia anticorupţie 2008-2010, rapoarteleintermediare şi finale referitoare la implementarea strategiei naţionaleanticorupţie 2008-2010; extrase din contribuţia RO la rapoartele MCV – BM 4;proiectul Phare 2006 – raportul final;

III. Alte documenterelevante pentru domeniul luptei împotriva corupţiei: strategia de combatere afraudei şi planul de acţiune, raportul privind implementarea planului de acţiune,ultimul raport de activitate al Departamentului de Luptă anti-Fraudă (DLAF);proiectul de strategie pentru dezvoltarea justiţiei ca serviciu public2010–2014 (capitolul privind integritatea); datele statistice privind corupţia 2005-2010 (trimiteri în judecată şi condamnări definitive);

IV. Surse deschise deinformaţii: Rapoartele Globale privind Corupţia pentru România (2005 – 2010),Barometrul Global al Corupţiei pentru România (2005 – 2010), IndiceleTransparency International de Percepţie a Corupţiei (2005 – 2010).


[1] „Abuzul funcţiei publice în scopul propriului profit” (Banca Mondială); „abuzul de încredere înscopul profitului propriu” (Transparency International) sunt doar câteva dintredefiniţiile folosite cel mai adesea.

[2] Au fostîntreprinse măsuri anticorupţie în România şi în afara cadrului celor douăstrategii; acestea nu reprezintă tema evaluării din prezentul raport. Datorităscopului evaluării, prezentul raport se concentrează pe implementarea înspecial a celor două strategii.

[3] Legile au fostcitate cu titlul în limba engleză; uneori lipseşte codul numeric exact. Listanu este una exhaustivă.

[4] De exemplu,Strategia privind Reforma din Administraţia Publică şi Obiectivul I alStrategiei Naţionale Anticorupţie 2005 – 2007, respectiv „Sporireatransparenţei şi a integrităţii administraţiei publice”.

[5] În conformitate cu Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, AEP este autoritatea publică răspunzătoare pentru administrarea şi aplicarea reglementărilor privind finanţarea partidelor politice şi, în general, pentru coordonarea şi controlulactivităţii electorale. AEP va publica pe pagina sa de internet: suma totală acotizaţiilor membrilor; lista membrilor care au plătit cotizaţii ale căror sume depăşesc de 10 ori salariul minimum brut de la nivelul naţional; listapersoanelor fizice şi juridice care au făcut donaţii a căror sumă cumulată depăşeşte de 10 ori salariul minimum brut de la nivelul naţional; suma totală adonaţiilor confidenţiale; valoarea totală a veniturilor din alte surse. Controlul asupra subvenţiilor de la bugetul de stat trebuie să fie efectuat simultan de Curtea de Conturi.

[6] Publicată înMonitorul Oficial nr. 758/19.08.2005.

[7] Publicată înMonitorul Oficial nr. 572/4.07.2005.

[8] Numărul de telefongratuit unde cetăţenii pot sesiza conduitele corupte ale personalului MAI.

[9] Publicată înMonitorul Oficial nr. 359 din 21 aprilie 2006.

[10] Publicată înMonitorul Oficial nr. 296 din 8 aprilie 2005.

[11] Publicată înMonitorul Oficial nr. 672 din 27 iulie 2005.

[12] Publicată înMonitorul Oficial nr. 618 din 15 iulie 2005.

[13] Publicată înMonitorul Oficial nr. 897 din 7 octombrie 2005.

[14] Publicată înMonitorul Oficial nr. 200 din 3 martie 2006.

[15] Caravana anticorupţie a început la Drobeta Turnu Severin în 24 iunie şi a avut următoarele reuniuni: Slatina – 25 iunie; Piteşti – 26 iunie; Ploieşti – 16 septembrie; Braşov – 17 septembrie; Constanţa – 18 septembrie; Zalău – 23 septembrie; Alba Iulia – 24 septembrie; Deva – 25 septembrie; Botoşani – 7 octombrie; Vaslui – 8 octombrie; Bacău – 9 octombrie.

[16] Prin Hotărârea nr. 144/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 382 din 6 mai 2005.

[17] Prin Hotărârea nr. 328/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 815 din 8 septembrie 2005.

[18] Publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie, 2005.

[19] Publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 iulie 2006.

[20] Publicată în Monitorul Oficial nr. 125 din 9 februarie 2006.

[21] OUG nr. 134/2005 privind reorganizarea DNA a fost aprobată de Parlament prin intermediul Legii nr. 54/2006, publicate în Monitorul Oficial nr. 226 din 13 martie 2006.

[22] Publicată în Monitorul Oficial nr. 601 din 12 iulie 2006.

[23] Publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006.

[24] Conform HG nr. 81/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului.

[25] HG nr. 859/2010 demodificare a HG nr. 81/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Legea nr. 340 privind prefectul şi instituţia prefectului/ 2004, republicată;

Legea nr. 393/ 2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea-cadru nr. 195/ 2006 privind descentralizarea.

Working together for a green, competitive and inclusive Europe