17/2021

December

Guvernul a aprobat Strategia Națională Anticorupție 2021-2025

Pe lângă măsurile de combatere a corupției, strategia include măsuri care vizează latura de prevenire și educare atât a oficialilor, cât și a cetățenilor, cu privire la teme precum: integritatea organizațională și diminuarea riscurilor de corupție, cadrul incriminator național al faptelor de corupție, drepturile omului, accesul la informații publice, transparența decizională, impactul corupției „mici” asupra serviciilor publice etc.

Un alt element de noutate adus de noua SNA este reprezentat de centrarea atenției pe rolul corupției de facilitator al activității grupurilor de crimă organizată. Prezenta strategie include un obiectiv specific care are în vedere abordarea integrată a corupției și a criminalității organizate, granița dintre cele două fenomene având mai degrabă caracter formal.

SNA 2021-2025 menține abordarea utilizată de strategiile anterioare care au acordat prioritate măsurilor preventive în sectoarele expuse la corupție. Progresul disparat al prevenției în perioada 2016-2020 a determinat menținerea sectoarelor identificate ca prioritare de strategia anterioară, cu suplimentarea acestora cu domeniul protecției mediului înconjurător şi domeniul protejării patrimoniului cultural şi înlăturarea sistemului judiciar din categoria sectoarelor prioritare.

Politicile preventive promovate prin strategie acoperă o mare varietate de aspecte, având drept scop formarea unei culturi a integrității, strategia fiind corelată cu instrumentele internaționale anticorupție la care România este parte (MCV, GRECO, UNCAC, RAI). În acest sens, amintim cadrul normativ referitor la: declararea averilor; declararea intereselor; conflictele de interese; consilierul de etică; incompatibilități; transparența în procesul decizional; accesul la informațiile de interes public; protecția avertizorului de integritate; interdicții după încheierea angajării în cadrul instituțiilor publice; funcțiile sensibile; evaluarea riscurilor de corupţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale și locale; evaluarea  incidentelor de integritate în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale și locale.

Noul document strategic urmărește să răspundă nevoilor reale ale societății românești și reflectă consultarea tuturor actorilor interesați, precum și concluziile surselor de fundamentare științifică (un studiu criminologic și o cercetare sociologică derulate de către Ministerul Justiției și Direcția Generală Anticorupție, în calitate de parteneri).

Documentul a fost elaborat pe parcursul anului 2021 și a avut la bază o largă consultare publică.

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 17 decembrie 2021, la propunerea Ministerului Justiției, Strategia Națională Anticorupție (SNA), marcând astfel îndeplinirea unuia dintre obiectivele din domeniul Justiției în PNRR și având, de asemenea, o mare relevanță din perspectiva MCV.

Referitor la consolidarea intervenției împotriva corupției prin îmbunătățirea legislației incidente, strategia propune eficientizarea unor măsuri preventive anticorupție prin remedierea lacunelor și a inconsistențelor legislative, precum şi prin asigurarea implementării lor efective, respectiv: consilierul de etică, interdicțiile post-angajare din sistemul public în sistemul privat, evaluarea riscurilor de corupție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, evaluarea  incidentelor de integritate în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale.